Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Jandarm filmat în timp ce cade de pe cal, înaintea paradei de 1 Decembrie (VIDEO)

ro

02 Dec, 2021 11:16 2302 Marime text
  • Un clip video în care personajul principal este un jandarm a făcut înconjorul internetului. 

Jandarmul a fost filmat în timp ce încerca să urce pe cal, înaintea paradei. Uniforma pe care o îmbrăca este inspirată de cea folosită de regimentul de jandarmi care au făcut parte din garda regală. 


Întâmplarea a avut loc înainte de parada militară de 1 decembrie, lângă Piața Presei din București. 


Bărbatul reușește, după mai multe încercări, să urce în șa, dar în final alunecă.


În timp ce încearcă să se redreseze, îi cade coiful de ceremonie și. încercând să îl prindă, cade de pe cal. 


Amintim că, miercuri, 1 decembrie, după apariţia imaginilor, Jandarmeria Română îşi cere scuze public şi anunţă că va face verificări asupra modului de selecție și de antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton de defilare.



UPDATE - Oficial de la Jandarmeria Română
 

„În legătură cu imaginile apărute în mediul online, în care un jandarm a fost surprins într-o situație reprobabilă, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Incidentul a avut loc în data de 1 decembrie, în zona Pieței Presei Libere.

Bărbatul în cauză este angajat al unității noastre. La intrarea în serviciu, acesta, împreună cu toți ceilalți colegi, au fost verificați de șeful nemijlocit, nefiind constatate situații care să împiedice executarea serviciului.

Pentru evitarea unor astfel de situații viitoare, a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară prealabilă, în vederea aplicării măsurilor legale ce se impun.



Jandarmeria Capitalei dezaprobă cu fermitate un astfel de comportament individual izolat, care aduce atingere onoarei şi demnităţii militare.

Ca de fiecare dată, instituția noastră se delimitează de orice formă de toleranță asupra încălcării legilor și a regulamentelor militare după care funcționează.

Reiterăm faptul că nu vom tolera nicio formă de abatere de la principiile solide pe care este clădită instituția noastră și vom comunica, în continuare, cu celeritate, concluziile verificărilor pe care le-am demarat.

Vă asigurăm că Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București își desfășoară activitatea în interesul cetățenilor, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii"





Sursă foto și video: Facebook.com/ Radu Dragomir

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii