Jiang Yu, noul ambasador al Chinei, a fost în vizită la Tulcea (galerie foto)
Jiang Yu, noul ambasador al Chinei, a fost în vizită la Tulcea (galerie foto)La întâlnire au participat prefectul Lucian Furdui, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca, deputatul Lucian Simion, președintele Colegiului Medicilor Tulcea, dr. Emilia Stamate, managerul Centrului Medical Hyprocrate, dr. Liliana Andrei, managerul Grupului Angelo, Paula Vals și managerul Alcovin Măcin, Serghei Cozma.
„Este o mare onoare pentru mine să facem această vizită în județul Tulcea și doresc să profit de această ocazie pentru a transmite sincere sentimente de prietenie din partea Ambasadei și a poporului chinez. De când am preluat mandatul, am auzit de farmecul unic al județului dumneavoastră. Ne aflăm în fața unei oportunități istorice, anul acesta fiind aniversarea a 70 de ani de relații diplomatice dintre cele două țări. Trebuie să analizăm ceea ce am realizat până acum și să avem viziunea largă către viitor.
Dorim să devenim parteneri pe colaborări pragmatice în viitor cu România, să identificăm împreună domeniile importante de colaborare precum și căile reale de promovare a colaborării dintre cele două țări. Am venit astfel cu o serie de propuneri concrete pentru colaborarea noastră, în viitor.
Cea mai importantă propunere de colaborare pe care vreau să o discut cu dumneavoastră privește turismul. Numărul turiștilor chinezi care ajung în România nu este foarte mare, mai puțin de 10.000 anual. Nu este din cauză că aveți resurse turistice mai puține, dar trebuie promovat mai bine turismul românesc pe piața chineză. În acest sens, vreau să sublinez că municipiile Suzhou și Yangzhou din provincia Jiangsu au un PIB foarte ridicat și pot fi un punct de plecare pentru colaborarea în domeniu. Astfel, vă invit să deveniți membri ai Organizației Mondiale a Orașelor Fluviale (WCCO), care are sediul central în China, pentru a realiza o colaborare cu municipiul Yangzhou, astfel încât să găsim punctele comune de colaborare.
După intrarea în organizație puteți colabora cu toți cei peste 150 de membri ai acesteia și să promovați turismul românesc și pe cel tulcean în special. Secretarul general al WCCO este un bun prieten al meu și, dacă sunteți de acord, voi vorbi cu dumnealui pentru începerea discuțiilor asupra acordurilor de integrare a județului dumneavoastră în această organizație, în scopul facilitării relațiilor de colaborare dinte agențiile de turism din cele două regiuni“, a declarat Excelența Sa doamna Jiang Yu.
„Relația de prietenie dintre Consiliul Județean Tulcea și municipalitatea din Suzhou are o vechime de 24 de ani, când s-a parafat înfrățirea dintre cele două administrații. De-a lungul timpului, relațiile de parteneriat, în special cele culturale, dar și relațiile economice au avut un parcurs ascendent iar noi, cei de la Tulcea, am avut un sprijin deosebit în relația cu Ambasada Chinei, cât și cu Consulatul din Constanța. În această perioadă, am înregistrat aproximativ 40 de întâlniri între noi, Ambasadă, Suzhou și toate entitățile Republicii Populare Chineze în România.
Doamna doctor Emilia Stamate este unul dintre partenerii de suflet ai relaţiilor româno-chineze. Domnia sa a găzduit două misiuni medicale chineze la clinica C&T şi a facilitat instruirea unei echipe medicale române la Spitalul de Medicină Tradiţională din Suzhou.
Suntem un județ cu o dinamică de dezvoltare continuă, avem investiții majore, podul de peste Dunăre, drumuri expres, punctul de trecere a frontierei Orlovka-Isaccea, portul, aeroportul, investiții determinante pentru acest județ, care sperăm să ne așeze acolo unde ne este locul din punct de vedere al dezvoltării. Noi am identificat două direcții principale de dezvoltare, respectiv Turismul și Agricultura.
Sper că având sprijinul dumneavoastră să identificăm oportunități pentru posibilii parteneri chinezi pentru investiții în zonă. Rolul ambasadei este unul determinant pentru a aduce pe teritoriul județului agenți economici din China.
Cred că a fost cea mai concretă discuție pe care am purtat-o vreodată cu un oficial chinez în vizită la Tulcea. Ați identificat foarte bine oportunitățile pe care le are România în privința schimburilor economice cu China, dar ne-ați indicat și nouă, tulcenilor, oportunitățile pe care le avem în această colaborare. Intrarea în această structură WCCO, dar și înfrățirea pe care ne-o propuneți cu Yangzhou constituie o continuare a dezvoltării acestor relații cu partea chineză. Vreau să vă asigur că toate propunerile pe care ni le-ați făcut le vom lua în considerare și printr-o relaționare foarte strânsă vom încerca să le punem în aplicare cât mai repede“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
De asemenea, au mai fost prezentate propuneri privind colaborarea în domeniul educației (burse guvernamentale pentru studenți tulceni la Suzhou și Yangzhou, care după instruire să fie implicați direct în relațiile de cooperare dintre cele două părți), dar și propruneri privind medicina tradițională chineză (cursuri de acupunctură în China).
Sursă foto: Consiliul Județean Tulcea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp