Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jucariile din traista Mosului

ro

21 Dec, 2006 00:00 992 Marime text

# Parintii, mesagerii lui Mos Craciun, sunt inca in faza de prospectare a ofertei * Scooby Doo, simpaticul personaj din desenele animate, se afla in topul preferintelor celor mici, urmat indeaproape de Spiderman

Decembrie este luna cadourilor si implicit luna cheltuielilor. Din aceasta afacere, cei mai castigati ies intotdeauna copiii, care indiferent de buzunarele parintilor, se vor bucura de cadouri.Luna s-a deschis cu Mos Nicolae, cand micutii au beneficiat indeosebi de produsele dulci. Insa, "grosul" darurilor a ramas in grija lui Mos Craciun, sarbatoarea de pe 6 decembrie fiind doar o avanpremiera a momentelor pline de surprize. Desi mai este putin pana la momentul mult asteptat, pregatirea pentru pomul de iarna abia a inceput. In ceea ce priveste magazinele si standurile care pun la dispozitie jucarii, parintii, mesagerii Mosului, sunt inca in faza de prospectare a ofertei. Si asta pentru a face cea mai buna alegere, in functie de preferintele copiilor, dar mai ales de disponibilitatea bugetului parintilor. Vanzatorii, tinand cont de experienta din anii trecuti, se asteapta ca numarul clientilor sa creasca abia in ultimele zile inainte de Craciun. Printre cele mai solicitate jucarii se numara cele care-l reprezinta pe simpaticul personaj de desene animate Scooby Doo. Pretul unei astfel de jucarii din plus variaza de la 30 lei pana la 130 lei, in functie de marime, calitate, dar si de magazinul de unde este procurat. Celelalte jucarii de plus sunt mai putin cautate in aceasta perioada. In topul preferintelor se afla si figurinele Spiderman, precum si tot ceea ce tine de aceasta marca de succes a industriei de desene animate, costume, masti sau manusi. Si aici, preturile variaza in functie de locul unde se gasesc. De asemenea, masinutele si robotii cu design suprarealist, inspirate din desene, ocupa un loc important in clasamentul predilectiilor. Interesant este ca si fetele manifesta o mare inclinatie spre ceea ce tine de tehnica. Acest lucru sfideaza legea culturala care predestina papusile fetelor, iar masinile si camioanele baietilor. Totusi, exista si un anume conservatorism care confirma aceasta tendinta inradacinata ca fiind naturala. Cautate sunt papusile Barbie, al caror pret trece de 100 lei. O papusa vorbitoare, de mari dimensiuni, costa in jur de 200 lei. Pentru fetitele cu veleitati de gospodina se pot gasi seturi de vase de bucatarie care le imita pe cele din inox ale mamelor. Pretul lor este avantajos, aproximativ 12 lei. In ceea ce priveste suma de bani pe care parintii sunt dispusi sa o cheltuiasca pentru cadourile de Craciun, alegerile se fac in functie de bugetul familiei. Exista mame care sunt in stare sa puna o suma destul de consistenta. "Pot sa pun si cinci salarii. Important este ca el sa fie sanatos, sa manance si sa asculte. Baietelul meu are sase ani. A vrut sa-i iau un joc, o placa.Am dat 150 lei si i-am lut-o". Cei mai multi dintre parinti sunt dispusi sa cheltuiasca intre 50 si 100 de lei pentru un copil. Insa, pana la Ajun mai este. Bani sa fie, ca oferta e mare, iar romanii sunt specialisti in a face cumparaturi pe ultima suta de metri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii