Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:48 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. 72 de ani de la primul foc de artilerie antiaeriană în poligonul Capu Midia

ro

01 Apr, 2022 08:44 1720 Marime text
Poligonul Capu Midia, foto: CNIApAA/ Anca Medrea

Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” (C.N.I.Ap.AA) sărbătorește vineri, 1 aprilie, 72 de ani de când s-a auzit primul foc de artilerie antiaeriană în poligon.

Totodată, potrivit reprezentanților C.N.I.Ap.AA, este singurul poligon din țară în care se pot executa trageri antiaeriene.

„Un loc cu semnificaţii speciale, de mare rezonanţă în viaţa artileriştilor şi rachetiştilor antiaerieni, poligonul din cadrul C.N.I.Ap.AA reprezintă un simbol în jurul căruia gravitează dragostea de armă, pasiunea, profesionalismul, cura­jul şi tenacitatea acestor militari”

Poligonul Capu Midia este situat în sud-estul României, pe ţărmul Mării Negre, la 30 km nord de municipiul Constanţa, în vecinătatea localității Corbu, fiind „locul unde fiecare artilerist şi rachetist antiaerian îşi primeşte botezul focului”.

Potrivit C.N.I.Ap.AA , de-a lungul timpului, în poligon, s-au instruit militari români şi militari străini din Franţa, Belgia, Statele Unite ale Americii, Canada, Germania, Republica Moldova, Israel, Olanda, Slovenia, Bulgaria sau Georgia. Aceştia au executat trageri reale cu sisteme de artilerie, rachete antiaeriene şi rachete sol-aer în cadrul unor exerciţii tactice ca „AZUR”, „ISTRIA”, „TOBRUQ LEGACY”, „PATRIOT SHOCK” sau „SABER GUARDIAN” începând cu mitraliera antiaeriană cal. 14,5 mm, tunurile antiaerien cal. 30 mm, 35 mm (OERLIKON, GEPARD), 57mm, 100 mm, tunul terestru cal. 120 mm, obuzierele cal. 152 mm, aruncătoarele cal. 82 şi 120 mm și continuând cu sistemele de rachete antiaeriene/sol-aer – CA-94, CA-95, VOLHOV, STINGER, MISTRAL,  AVENGER, HAWK şi PATRIOT.

În afara activităţilor specifice apărării aeriene, s-au mai desfăşurat exerciţii de debarcare, tabere de instrucţie şi exerciţii ale forţelor speciale ca SPRINGSTORM, SUMMERSTORM sau ROUSOFEX.

De asemenea, poligonul a mai găzduit activităţi de testare sau recepţie pentru diferite tipuri de muniţii şi tehnică sau activităţi ale unor operatori economici şi agenţii de cercetare precum Agenţia Spaţială Română – ROSA sau Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii - ARPIA, se mai arată în document. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii