Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:23 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Locuitorii din comuna Cuza Vodă vor beneficia de gaze naturale. Proiectul de finanțare, semnat de ministrul Dezvoltării

ro

19 Feb, 2024 15:16 1192 Marime text
Foto: PixabayMinistrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, astăzi, 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 337.577.962,98 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, au ca obiective modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, lucrări de amenajare urbanistică, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe.

”Contractele semnate astăzi vor avea efecte semnificative și de durată pentru comunitățile locale. În acest sens, trebuie să privim înainte și să gândim politici, strategii, proiecte și programe pentru viitorul nostru și al generațiilor viitoare”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Pirntre proiectele semnate astăzi se află și unul din județul Constanța. 

Mai exact, este vorba despre un proiect de înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Cuza Vodă, județul Constanța în valoare de 14.721.246,85 de lei. 

De asemenea sunt și două proiecte din județul Tulcea: 
  • Realizare branșamente apă potabilă în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea 5,540,514.90 de lei
  • Înființare sistem de canalizare în localitatea Maliuc, comuna Maliuc, județul Tulcea 5,735,877.90 de lei
Citește și: 

Cadastru cu fonduri europene în 91 de comune
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii