Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța Polițiștii Postului de Poliție Bărăganu se plâng de hărțuire din partea fostului edil al comunei

ro

27 Aug, 2024 11:32 1452 Marime text








Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bărăganu, județul Constanța, fac referire la acte de hărțuire publică, efectuate în special prin intermediul unei rețele de socializare, de către familia Neague, mai precis de către Titu Neague, fostul primar.  Magdalena Neague este soția acestuia și actuala primăriță a comunei Bărăgan.
 
 
Polițiștii au anunțat pe site-ul Sindicatului Național al Polițiștilor că sunt defăimați și acuzați de parti-pris-uri în exercitarea profesiei, de către fostul edil, soțul actualei primărițe, inclusiv de susținerea unui contracandidat, în perioada preelectorală din acest an, când se pregăteau alegerile locale.

„Colegilor noștri li s-au adus acuze de tot felul, chiar și cu iz penal, fapt pentru care, în prezent, cei doi polițiști se află sub ,,lupa” conducerii IPJ, care a dispus verificări cu privire la speța în discuție.


„Din motive evidente, care țin de etica și deontologia profesională, colegii noștri nu au reacționat public în aceeași manieră, adică nu și-au prezentat opiniile pe rețelele de socializare, deși sunt defăimați constant de fostul primar (client mai vechi al instanțelor de judecată penale și civile) și de câțiva dintre membrii ,,galeriei” acestuia.
 
Contactat de redacția noastră, fostul primar al comunei Bărăganu Neague, spune că plângerile sale împotriva polițiștilor comunei sunt pe deplin justificate și că, de fapt, conducerea postului polițienesc din localitate hărțuie cetățenii. Acesta declară că problemele au început de la actuala șefă a postului de poliție, care  favorizează pe unii locuitori, în speță, pe actualul viceprimar al comunei. Fapt evident în special în timpul campaniei electorale de la alegerile din iunie 2024.
 
Plus alte mici incidente care țineau de activitatea postului de poliție local și la care nu au fost luate măsuri, după spusele lui Neague.
 
„Bărăganu este o comună liniștită, în care nu se întâmplă infracțiuni mari, dar au fost niște situații supărătoare la care nu s-a luat nicio măsură din partea polițiștilor. În schimb, s-au luat atunci când nu era cazul. În campania electorală au făcut presiuni asupra unor cetățeni, iar cand unii au zis că vor vota cu Magda (n.r. actualul primar și soția acestuia), s-au făcut mizerii”, susține fostul primar.
 
Pe de altă parte, Neague susține că pentru situația creată este responsabilă, în principal, șefa postului de poliție pe care o caracterizează o persoană conflictuală și agresivă.

 
„De când a venit această doamnă Uzun la conducerea postului numai problem au apărut. Sincer, era mai bine înainte, când în comună era liniște, această femeie mai mult tulbură apele de cât să le rezolve. Părerea mea este că nu are rezistență la stres sau i se diminează. Soția mea chiar a încercat să o ajute cu noul sediu, i s-a dat un spațiu mult mai decent decât cel precedent . Însă, se pare că nu contează nimic, drept urmare, petiția mea este justificată. Probabil că mulți cetățeni din localitate nu vor avea curajul să semneze sau să zică ceva, întrucât au avut probleme când au încercat să-i zică ceva doamne Uzun, unii s-au trezit cu amenzi doar pentru că au îndrăznit să spună ceva. Cred că șefa poliției de aici se crede un soi de șerif care taie și spânzură”, a spus fostul edil.
 
 
Citește și
Prefectul Județului Constanța, la judecată cu primarul de la Bărăganu!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii