Județul Constanța Reparațiile la digul de sud din portul Midia, finalizate
Județul Constanța: Reparațiile la digul de sud din portul Midia, finalizate
12 May, 2022 13:58
ZIUA de Constanta
1507
Marime text
CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a făcut recepția la lucrările de reparații de la digul de sud din portul Midia, informează joi conducerea instituției.
Valoarea lucrărilor, din fondurile proprii ale CN APM SA, este de 47.767.100 lei.
Lucrările au început în luna noiembrie 2018, s-a reparat mantaua de blocuri și ulterior s-a completat cu stabilopozi noi, s-au refăcut coronamentul și panta taluzului prin completări cu blocuri de piatră pe partea dinspre port.
Conform sursei citate, furtunile din ultimii ani au determinat o serie de deteriorări, fiind necesare lucrări importante de reparații.
Digul de Sud al portului Midia este constituit dintr-un tronson vechi, executat înainte de anul 1953, de 1.400 m lungime, și tronsonul nou, executat după 1978, de 2.560 m lungime, în prelungirea tronsonului vechi; ultimul segment de cca. 100 m se termină cu muzoarul farului roșu, lungimea totală a digului fiind de 4.040 m.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii