Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:39 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța USR Mangalia demarează o campanie de strângere de semnături pentru salvarea Pădurii Comorova

ro

21 Mar, 2022 16:38 1308 Marime text
Pădure, foto cu rol ilustrativ: unsplash/  Steven Kamenar

USR Mangalia demarează o campanie de strângere de semnături în vederea punerii în dezbaterea Consiliului Local a proiectului de hotărâre privind trecerea Pădurii Comorova din domeniul privat în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia și declararea acesteia ca fiind de uz și interes public local.

„Am solicitat Primăriei Mangalia eliberarea formularului și documentelor necesare începerii acțiunii de strângere de semnături. Pentru a putea promova în Consiliul Local proiectul de salvare a ce a mai rămas din Pădurea Comorova avem nevoie de un număr de semnături echivalent cu 5% din registrul electoral al Mangaliei.

În 2000, ce mai rămăsese din suprafața de pădure a fost trecută din proprietate publică în proprietate privată a Municipiului Mangalia, ca ulterior, în 2003, să se stabilească "folosirea definitivă sau temporară a terenurilor forestiere în suprafață de 431,70 ha în alte scopuri decât silvice (…) pentru extinderea intravilanului municipiului Mangalia". Ambele decizii au fost luate prin hotărâri ale Consiliului Local Mangalia, ceea ce a echivalat în realitate cu începutul dezastrului pentru pădurea Comorova, bucăți semnificative din pădure fiind vândute la prețuri de nimic și defrișate de noii proprietari pentru proiecte imobiliare”, conform USR.

În urmă cu doi ani, Primăria Mangalia a emis două certificate de urbanism pentru terenul în suprafaţă totală de 25.038 mp (2,5 ha), în numele proprietarilor terenurilor cu nr. cadastral 111718 şi nr. cadastral 109506, pentru viitoare investiții imobiliare, terenuri care au făcut parte din suprafața rămasă de 519 ha a Pădurii Comorova.

„Ca rezultat al acestor demersuri, deși încă nu a fost aprobat proiectul, o suprafața importantă de pădure a fost deja defrișată.

În prezent, din datele de care dispunem, mai există 395,25 ha de pădure în proprietatea privată a municipiului Mangalia, suprafață care se află în pericol de dispariție tocmai din cauza acestui statut juridic, așa cum de altfel s-a demonstrat prin acțiunile abuzive de împroprietărire a mai mulți dezvoltatori imobiliari.

Facem apel la toți locuitorii Mangaliei să se alăture demersului nostru și să ne susțină în aducerea lui în fața Consiliului Local Mangalia spre aprobare.


Pădurea Comorova este a noastră, a tuturor, este un bun ce ni s-a dat nouă în grijă acum mai bine de un secol și pe care avem datoria să-l păstrăm și îngrijim pentru ca și copiii noștri să se poată bucura de el. USR Mangalia nu-și dorește înlocuirea Pădurii Comorova cu o pădure de betoane pentru beneficiul personal al unor dezvoltatori imobiliari. Avem nevoie de ajutorul cetățenilor pentru a cere oficial conducerii Municipiului Mangalia să declare Pădurea Comorova ca fiind de uz și interes public local și să împiedice înstrăinarea ei”, potrivit documentului emis de USR Mangalia. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii