Jurnalistul Mircea Barbu, arestat în lipsă, de un tribunal din Rusia

„Cetăţeanul român Barbu Mircea, alături de persoane neidentificate, a intrat din Ucraina pe teritoriul Federației Ruse. Scopul lui era de a  filma un reportaj despre intrarea tancurilor armatei  Ucrainene în Rusia, în Sudzhansky din regiunea Kursk, pe data de 6 august 2024”, se spune în mesaj.

E oficial! Azi, un tribunal din Rusia m-a acuzat, în lipsă, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat cu Rusia în contextul relatărilor din Kursk. Nu știu exact ce urmează, abia acum câteva minute am citit știrea pe Interfax. Tot ce știu este că acum rușii au emis un mandat de arestare în lipsă și m-au dart în urmărire intenă și internațională, ceea ce înseamnă că, de azi înainte, va fi infinit mai complicat să călătoresc și, implicit, să-mi fac meseria.

Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat. Sau că este ușor să iei astfel de decizii. Dar, ironic, în momentul în care am citit această știre despre condamnarea mea, ascultam în căști, pe metrou, cartea lui Navalnîi. Îmi răsună în minte cuvintele disidentului, scrise din gulagul rusesc: „Singurele momente din viața noastră care contează cu adevărat sunt cele în care facem ceea ce trebuie, când nu suntem nevoiți să ne plecăm privirea spre masă, ci putem să ridicăm capul și să ne privim în ochi. Nimic altceva nu contează.”

Departe de mine gândul de a mă compara cu Navalnîi sau de a mă victimiza. Știam exact ce fac și mai ales de ce o fac din primul moment în care am trecut granița în Rusia cu armata ucraineană.

Dar, într-un moment ca asta, sunt mai aproape de sufletul meu gândurile unor oameni care au luptat infinit mai mult și mai curajos pentru libertate decât orice discuție despre vize, linii imaginare și ștampile pe foaia de deplasare.