KIMARO, cel mai mare festival al muzicii românești se va desfășura între 12 și 15 august, la Constanța
KIMARO, cel mai mare festival al muzicii românești se va desfășura între 12 și 15 august, la Constanța
09 Aug, 2021 20:57
ZIUA de Constanta
2646
Marime text
- Kiss FM, Magic FM și Rock FM prezintă KIMARO, cel mai mare festival al muzicii românești: patru zile de neuitat, alături de unii dintre cei mai iubiți artiști din România și hiturile lor, între 12 și 15 august, la Poarta 1 de acces în Portul Constanța.
Seara de 13 august îi aduce pe scena KIMARO pe Direcția 5, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana și Ștefan Bănică, iar în deschidere publicul le va descoperi pe Tiny Tigers, patru tinere extrem de talentate.
Pe 14 august vin pe scena KIMARO Antonia, B.U.G Mafia, Carla’s Dreams, Connect-R și Smiley. Seara va fi deschisă de Yuka, o artistă de 16 ani, câștigătoare a festivalului Mamaia Copiilor la 6 ani, dar și de Emilian, un tânăr de 25 de ani care face muzică de la 5 ani.
KIMARO încheie seria concertelor pe 15 august cu un line-up rock legendar: Cargo, Paul Ciuci Compact, Trooper, Vama și Phoenix.
Experiența de festival este completată pe parcursul celor patru zile de o zonă gastronomică, food trucks și baruri cu o oferta variată de „street food“ de la mâncare indiană la burgeri și înghețată artizanală, de la cocktailuri la selecție de vinuri spumante, plus alte delicii.
Zona de food se deschide zilnic de la ora 16:00, iar concertele încep în fiecare zi la ora 18:00.
Accesul publicului în cadrul evenimentului KIMARO este gratuit și se face exclusiv pe baza unui cod de bare pe care publicul îl poate obține de pe site-ul kimaro.ro.
Pentru accesul în cadrul Festivalului este obligatorie prezentarea unuia dintre următoarele documente în format tipărit sau electronic:
- Dovada privind vaccinarea împotriva virusului SARS-COV-2 (pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare);
- Rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen negativ (nu mai vechi de 24 de ore);
- Dovada trecerii prin boală, respectiv că persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. În funcție de evoluția situației epidemiologice, de normele legale și recomandările emise de către autoritățile competente, organizatorul își rezervă dreptul de a adopta măsuri și/sau restricții suplimentare privind accesul la eveniment.
KIMARO este un eveniment al Primăriei MUNICIPIULUI CONSTANȚA, prezentat de Kiss FM, Magic FM și Rock FM.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii