Klaus Iohannis a decorat mai mulți comisari europeni, dar și membri ai comunității românești din Ucraina
Klaus Iohannis a decorat mai mulți comisari europeni, dar și membri ai comunității românești din Ucraina
04 Feb, 2025 18:11
ZIUA de Constanta
182
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 4 februarie 2025, o serie de decrete de decorare, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la sprijinirea acțiunilor României la nivel european, pentru susținerea constantă a aderării țării noastre la spațiul Schengen.
Astfel, potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a conferit:
- Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer pentru Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru O Europă pregătită pentru era digitală (2019-2024) și doamnei Věra Jourová, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Valori și Transparență (2019-2024);
- Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor pentru Ylva Johansson, comisar european pentru Afaceri Interne (2019-2024).
De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea limbii și literaturii române ca fundament al culturii și valorilor țării noastre, pentru păstrarea tradițiilor civilizației românești, precum și pentru promovarea imaginii României în Ucraina, președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii” jurnalistei Andrieș Maria, redactor al revistei „Glasul Bucovinei”, Ucraina, doamnei Bojescu Aurica, cadru didactic în învățământul preuniversitar, secretar și membru fondator al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, lui Mecineanu Mihail, profesor de matematică și fizică la Liceul din Orlivka, Consiliul Orășenesc Reni, Raionul Ismail, Regiunea Odesa, Ucraina, doamnei Puliska Hanna, profesor de limba și literatura română la Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din Solotvino, Regiunea Transcarpatia, Ucraina, domnului Șapcă Nicolae, jurnalist, redactor-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”, Ucraina, și doamnei Ursu Natalia, profesor de limba și literatura română, administrator al Centrului de Informare al României, Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina.
Totodată, în semn de apreciere a contribuției importante pe care a avut-o la asigurarea sprijinului logistic necesar desfășurării activităților și misiunilor structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naționale, precum și pentru rezultatele remarcabile obținute în întreaga carieră militară, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, generalului de brigadă Nedelcu Necolae Alexandru.
Citește și
Klaus Iohannis- „În cei 100 de ani, Patriarhia Română a avut realizări reflectate pozitiv la nivelul întregii societăți“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii