Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:49 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis a promulgat o lege despre Rezervaţia Biosferei ''Delta Dunării''

ro

19 May, 2023 12:16 962 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru completarea articolului 43 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".


"În situaţii temeinic justificate, până la aprobarea de către Guvern a noului plan de management, dar nu mai mult de 6 luni, desfăşurarea tuturor activităţilor din rezervaţie este reglementată prin planul de acţiune provizoriu, elaborat de către Administraţia Rezervaţiei, cu implicarea Consiliului consultativ de administrare, cu avizul conform al Consiliului ştiinţific, aprobat prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul mediului, apelor şi pădurilor", prevede legea.


De asemenea, şeful statului a promulgat legile privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere; privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2021 pentru modificarea art. art. 5 pct.IV4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2022 privind unele măsuri pentru participarea României la Fondul Alianţei Nord-Atlantice de Inovare; aprobarea OUG nr. 146/2022 pentru modificarea şi completarea art. 19 din OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. 

sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii