Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu preşedintele Georgiei. Printre subiecte - proiectul Rutei internaţionale de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică
Klaus Iohannis, convorbire telefonică cu preşedintele Georgiei. Printre subiecte - proiectul Rutei internaţionaleDiscuţia a vizat atât evoluţiile legate de pandemia COVID-19, cât şi relaţiile bilaterale.
Preşedintele României a subliniat importanţa solidarităţii şi a cooperării aprofundate pentru combaterea pandemiei generate de noul coronavirus. În context, Președintele Klaus Iohannis a salutat decizia Uniunii Europene privind alocarea unui pachet consistent de sprijin financiar statelor Parteneriatului Estic, inclusiv Georgiei, în vederea acoperirii urgenţelor medicale şi refacerii economiei.
Preşedintele României a evidențiat nivelul foarte bun al relaţiilor dintre țara noastră şi Georgia şi s-a referit la perspectivele dezvoltării acestora într-un Parteneriat Strategic, care să asigure valorificarea optimă a posibilităților de cooperare între cele două state. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa pe care România o acordă asigurării conectivităţii şi, în acest cadru, proiectului Rutei internaţionale de transport de mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică, potrivit Administrației Prezidențiale.
Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul României pentru consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, fiind necesară o intensificare a eforturilor pentru creșterea și diversificarea fluxurilor comerciale româno-georgiene.
Președintele României a subliniat, de asemenea, că este foarte important pentru Georgia să-și mențină angajamentul în raport cu Uniunea Europeană și cu NATO.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp