Klaus Iohannis efectuează, mâine, o vizită de stat în Egipt
Klaus Iohannis efectuează, mâine, o vizită de stat în Egipt- Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită de stat în Republica Arabă Egipt, la invitaţia omologului său, Abdel Fattah El-Sisi, a informat Administraţia Prezidenţială.
Vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral foarte bun din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în 2021 a 115 ani de relaţii diplomatice dintre România şi Republica Arabă Egipt.
„Cu prilejul consultărilor oficiale, preşedintele României şi preşedintele Republicii Arabe Egipt vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda dialogul politico-diplomatic şi cooperarea la toate nivelurile, extinderea şi diversificarea colaborării româno-egiptene pe plan economic, inclusiv prin stimularea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, precum şi în noi domenii sectoriale de interes pentru cele două state", explică documentul Administraţiei Prezidenţiale.
Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţiile politice şi de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi eforturile de mediere în dosare de interes.
În cadrul vizitei de stat în Republica Arabă Egipt, preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul egiptean, Hanafy Ali El-Gebaly, şi preşedintele Senatului din Parlamentul egiptean, Abdel-Wahab Abdel-Razeq.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp