Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:53 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, la volanul noului Dacia Duster - „Experiența a fost pe măsura așteptărilor”

ro

18 Sep, 2021 21:54 2141 Marime text
  • Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 18 septembrie 2021, o alocuțiune în cadrul evenimentului organizat de compania Dacia Renault la Pianu, județul Alba, cu prilejul decernării premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiță” și prezentării noii versiuni Dacia Duster.


„Bună ziua tuturor! Sunt foarte bucuros că putem să fim împreună aici.

Domnule Primar,

Domnule Președinte al Consiliului Județean,

Domnule Președinte al Clubului de Golf Paul Tomiță,

Distinși reprezentanţi ai autorităților locale,

Dragi sportivi, profesioniști și amatori,

Doamnelor și domnilor,


Întotdeauna am fost de părere că performanța sportivă inspiră și ne motivează să fim mai buni. Evenimente precum cel de astăzi arată modul în care, cu sprijinul autorităților locale, la intersecția dintre sport și industrie apar rezultatele excepționale și dezvoltarea.  

Mă bucur să întâlnesc aici atâția oameni pasionați de golf, un sport care nu este deloc exclusivist și care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi.

Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacții.

Vreau să îl felicit pe președintele Clubului de Golf „Paul Tomiță” pentru calitatea deosebită a acestei baze sportive. Faceți o treabă foarte bună, domnule Werner Keul, și sunt convins că veți continua cu aceeași pasiune!


Mă bucur să fiu aici și doresc să îi felicit pe campionii acestui turneu, dar și pe campionul industriei auto naționale, Dacia Renault.

Am urcat astăzi la volanul noului Duster, o mașină produsă în România și deja celebră în Europa.

Chiar și în condițiile pandemiei, am apreciat modul în care în industrie, și în economie în general, firmele s-au pregătit și s-au adaptat corespunzător pentru continuarea activităților economice în condiții de siguranță.

Știu că v-a fost greu tuturor, sunt aici reprezentanți ai mai multor firme din România, însă mă bucur că, împreună, am reușit să trecem peste ce a fost mai greu, în principal datorită vaccinării, care a atenuat în mare măsură criza.

Totuși, unele probleme ale lanțului de aprovizionare, și nu mă refer aici doar la situația componentelor electronice, și-au pus amprenta deja pe prima jumătate a acestui an.

Dacă luăm doar exemplul Daciei Duster, vânzarea a aproape 2 milioane de mașini în ultimii 12 ani reflectă cu certitudine menținerea unei poziții privilegiate în rândul preferințelor clienților.

Vă amintiți poate că, în cadrul unei vizite anterioare la fabrica Mioveni, am testat Duster-ul și v-am spus că îmi place. Și cum arată, și cum se simte la condus. Am avut astăzi ocazia să conduc varianta facelift, iar experiența a fost pe măsura așteptărilor.

Viitorul înseamnă însă mai mult, atât pentru producătorii de automobile, cât și pentru segmentul de piață reprezentat de furnizori. Și am certitudinea că industria auto românească poate mai mult.

Încurajez Guvernul și mediul de afaceri să mențină un dialog permanent, mai constructiv și mai orientat spre rezultate.

Dacă ne referim la sport, performanța nu se poate obține fără bani. Sportul românesc are mare nevoie de politici publice mai bine țintite, de resurse, de infrastructură modernă și accesibilă, dar mai ales de implicare la toate nivelurile de organizare administrativă, economică și socială.

Dacă ne referim la economie, dezvoltarea nu poate avea loc fără investiții, și nu mă refer aici doar la resurse financiare.

Dincolo de alocarea de fonduri pentru cercetare-dezvoltare sau de programe precum Rabla și Rabla Plus, industria auto românească, la fel ca întreaga economie națională, are nevoie de stabilitate și predictibilitate. Și de un sprijin din partea statului mai adaptat noii realități post-criză.

Totodată, sunt în asentimentul oamenilor de afaceri din România care susțin, pe bună dreptate, nevoia  de stabilitate și predictibilitate.

Îi asigur că nu vom renunța la promisiunea unei bune guvernări, iar mesajele mediului de afaceri au fost recepționate, înțelese și își vor vedea destul de curând concretizarea.

Încă o dată, vă felicit pe toți, doamne și domni care ați jucat astăzi golf! Îi felicit în mod expres pe cei care au câștigat și sper ca data viitoare să fim și mai mulți. Vă mulțumesc!”


Sursă foto: Admiinistrația Prezidențială
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii