Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:29 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis „Nu accept sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă și fără apărare antiaeriană“

ro

22 May, 2024 16:04 721 Marime text
Foto: Administrația PrezidențialăPreședintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

În cadrul evenimentului preșeidntele a fost întrebat cum comentează varianta cedării unei baterii Patriot către Ucraina, în ce condiții ar trebui făcută această cedare și ce ar urma să primească România la schimb. 

„Nu comentez această chestiune și nu cred că are ce căuta în spațiul public general. Este o chestiune care trebuie discutată cu specialiștii din Armată, care în final trebuie decisă în CSAT și comunicat rezultatul. Nu cred că o dezbatere publică largă este de dorit pe o astfel de speță foarte specializată și care, sigur, trebuie dusă într-o zonă unde, din păcate, avem un conflict armat“ - a precizat Klaus Iohannis.


Șeful statului a fost întrebat când va convoca ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în care să se discute și chestiunea sistemelor Patriot.

„Imediat după ce experții clarifică chestiunile. Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de, nu știu, o remorcă cu trei aparate. Este foarte complicat, sunt contracte care s-au făcut între furnizor și beneficiar, sunt instalații foarte sofisticate, și aceste lucruri trebuie foarte bine clarificate. Nemaivorbind de faptul că eu nu accept sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă și fără apărare antiaeriană. Despre asta vorbim. Deci, în măsura în care în final se cedează ceva, trebuie România să primească altceva, altfel nu se va face nimic. Nu există un orizont de timp, fiindcă aceste discuții sunt purtate de cei din Ministerul Apărării și durează un timp“ - a adăugat șeful statului.


Citește și: 

Președintele Iohannis„România nu va trimite combatanți în Ucraina“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii