Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, despre evenimentele de tip nunți și botezuri

ro

09 Oct, 2020 16:14 2449 Marime text
  • Președintele României,  Klaus Iohannis, a susținut vineri, 9 octombrie a.c., declarații de presă, la finalul vizitei la Institutul Național de Sănătate Publică.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:

Bună ziua!

Am făcut o vizită la Institutul Național de Sănătate Publică, despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme, și am vrut să am o discuție directă cu experții care se ocupă de acest domeniu aici, la Institut.

Am găsit o instituție cu oameni foarte dedicați, foarte competenți, care se străduiesc să facă față unei situații foarte complicate de pandemie. Evident că mi-au prezentat institutul, mi-au prezentat domeniile de care se ocupă și, da, evident, am discutat și despre mersul pandemiei de la noi.

Înainte să detaliez un pic că acest capitol, am apreciat și munca pe care o fac, am apreciat și proiectele care sunt în curs, faptul că se preocupă foarte mult de resursa umană, de dotarea cu aparatură specifică, de extindere și de faptul că aceste rezultate pe care le obțin au un impact în politica statului, în zona sănătății, a sănătății publice, care, în definitiv, ne privește pe fiecare în parte.

Despre pandemie am discutat destul de mult. Mi-au prezentat viziunea care s-a format aici, la Institut și m-am bucurat să constat că abordarea noastră este cam la fel. Nu trebuie să intrăm în panică, însă trebuie să fim conștienți că ne aflăm într-o situație deosebită, o situație de sănătate publică deosebit de gravă și, dacă vrem - dacă vrem - să avem o viață apropiată de normalitate, este absolut obligatoriu să respectăm câteva norme - sunt cunoscute, sunt arhicunoscute - și câteva măsuri. Este purtatul măștii, păstrarea distanței, igiena, în special igiena mâinilor, evitarea, cu cât mai mult cu atât mai bine, a aglomerărilor, și, da, acolo unde, în anumite localități incidența pandemiei este mai mare, trebuie introduse restricții specifice.

Despre restricții am vorbit destul de mult și am observat cu toții că descentralizarea deciziei pentru restricții a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare și am convenit, chiar în discuția pe care am avut-o cu reprezentanții Institutului, cu domnul ministru Tătaru și cu echipa mea, să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și din fiecare județ.

În acest fel, vom putea să fim mai eficienți, în acest fel vom putea lua mai repede măsurile care se impun, în acest fel vom putea să evităm, ca să zic așa, restricții prea dure.


Însă, repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanța, igiena.

Am purtat o discuție mai lungă despre asta, despre mască. Cam toți specialiștii sunt de părere că masca este extrem de utilă dacă vrem să nu mai avem o răspândire masivă a virusului. Deci, pot să vă spun de pe acum că voi duce această discuție mai departe și vom avea probabil mai multe discuții despre unde și când purtăm masca. Eu recomand, deci luați-o ca o recomandare, să purtați mască tot timpul când ieșiți din casă. Deci, în spațiul public, indiferent că este în interior sau în exterior, e bine pentru noi, pentru cei apropiați să purtăm mască.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Astăzi s-au înregistrat peste 3.000 de cazuri din nou. Voiam să vă întreb dacă ați discutat cumva cu specialiștii și despre posibilitatea de întoarcere la starea de urgență. Ați cerut un sfat în acest sens?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am discutat aceste chestiuni, fiindcă sperietoarea cu starea de urgență este vehiculată cam de multă lume. Și vă spun încă o dată: nu intenționez să revenim la starea de urgență. Există măsuri mai puțin dure care au efecte poate chiar mai bune. Deci, cea mai bună prevenție este masca, distanța, igiena. Nu avem nevoie să închidem toată țara pentru a avea un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu e nevoie de stare de urgență. Deci, în această etapă, nu intenționez să reintroduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive, tip mască, tip distanță, și, da, trebuie să recunosc: sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume și probabil controlul devine mai greu vor trebui restricționate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunți, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate aceste restricții și este posibil ca astfel de întruniri să fie restricționate.


Jurnalist: În discuțiile pe care le-ați avut cu specialiștii, sunt soluții pentru ca sistemul de sănătate să nu intre în colaps, sau este o situație inevitabilă la care vom ajunge la un moment dat?

Președintele României: Noi am discutat de multe ori, în special cu premierul și cu ministrul Tătaru, despre aceste chestiuni. Guvernul ia toate măsurile pentru a nu ajunge în situații critice și de asta noi tot timpul vehiculăm și datele despre sistem. De exemplu, în situația de acum avem șase sute și ceva de persoane la terapie intensivă, însă avem peste 1.000 de locuri destinate numai pentru pacienții COVID, deci nu suntem deloc la limită.

Pe de altă parte, am avut solicitarea către guvernanți să caute soluții pentru a avea mai  multe locuri la terapie intensivă și mai multe locuri pentru pacienții care se internează într-o stare nu foarte gravă, dar într-o stare care necesită spitalizare. Noi vom face tot ce trebuie făcut pentru a preveni intrarea în stare critică a sistemului spitalicesc.

Jurnalist: Mai multe spitale și mai multe secții de terapie intensivă care acum sunt non-COVID vor fi dedicate pentru acești pacienți?

Președintele României: Este nevoie de soluții concrete, inovative. Acolo unde secția de terapie intensivă se poate extinde, unde sunt specialiști, se va face acest lucru, se va putea mări numărul de paturi. Dacă anumite spitale vor fi transformate sau nu este o decizie pe care o va lua Ministerul Sănătății, însă eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste, ca să mă exprim așa.

Trebuie studiat foarte bine unde se poate realiza o mărire a numărului de paturi în terapie intensivă și acolo să se facă. Nu vreau să ajungem la situații care au existat, s-au instalat paturi de terapie intensivă, dar nu a existat personal și atunci întreg efortul a fost practic în van.

Deci, măsurile trebuie luate cu cap, acolo unde există și specialiști, unde există medici, unde resursa umană - resursa materială de regulă se realizează cel mai ușor – resursa umană însă trebuie gestionată cu grijă și în continuare îmi exprim admirația pentru medici și pentru tot personalul medical care se dedică trup și suflet pacienților în această etapă dificilă.

Jurnalist: Domnule Președinte, închiderea școlilor, cel puțin în Capitală, există informații pe surse că ar fi existat ceva discuții între prefectul Capitalei și ministrul Educației.

Președintele României: Închiderea școlii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranță în școli. Sigur, acolo unde, din nefericire, în școală apar cazuri de boală, nu există alternativă, dar nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situații care sunt foarte greu de gestionat. Copiii trebuie să meargă la școală să învețe. Părinții trebuie să își trimită copiii la școală ca să poată și ei să meargă la serviciu și așa mai departe. Deci, repet, măsuri restrictive trebuie luate acolo unde nu există altă soluție și trebuie foarte bine analizate. Ca să nu existe exagerări, am convenit exact astăzi să se lucreze la o metodologie destul de detaliată pentru a veni în sprijinul decidenților locali.

Jurnalist: La ce număr de cazuri se va impune amânarea alegerilor din decembrie?

Președintele României: Nu se poate discuta despre un anumit număr de cazuri. Dacă Institutul Național ne spune că din acest moment nu se mai poate face o anumită acțiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuția de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor.

Vă mulțumesc! Vă doresc o zi bună!


Sursa foto: presidency.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii