Klaus Iohannis salută adoptarea Rezoluției Parlamentului European privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română
Klaus Iohannis salută adoptarea Rezoluției Parlamentului European privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția
19 Dec, 2019 15:19
ZIUA de Constanta
1117
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, salută adoptarea, de către Parlamentul European, a Rezoluției privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, prin care se omagiază memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate și democrație și se solicită statului român intensificarea eforturilor în vederea elucidării adevărului cu privire la Revoluția Română din Decembrie 1989.
Președintele Klaus Iohannis consideră că rezoluția Parlamentului European reconfirmă faptul că sacrificiul românilor din Decembrie 1989 reprezintă piatra de temelie a României democratice de astăzi, un stat integrat în Uniunea Europeană și membru al NATO, un stat care asigură respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale, a valorilor și principiilor europene.
Totodată, Președintele României reiterează faptul că statul român trebuie să acționeze cu celeritate în ceea ce privește aflarea adevărului despre evenimentele din Decembrie 1989, iar cei vinovați trebuie deferiți justiției.
Președintele Klaus Iohannis subliniază că onorarea memoriei eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților cetățenilor reprezintă obligații morale de care depinde viitorul democratic al României, transmite Administrația Prezidențială, printr-un comunicat oficial.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii