Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La al zecelea sezon de funcţionare Credit de un milion de euro la Aqualand

ro

03 Jul, 2012 01:00 5198 Marime text
AquaMagic2.jpgAsociaţii Aqualand SA, Sorina Gina Hortolomei Moscu şi Dumitru Cilibia, au decis, recent, să aprobe bilanţul contabil pe anul trecut.

De asemenea, cei doi au aprobat contractarea unui credit (linie de credit) de un milion de euro pentru acoperirea necesarului de disponibil în vederea achiziţionării de mărfuri echipamente şi servicii. Odată cu aceste hotărâri, Moscu şi Cilibia au revocat-o din funcţia de cenzor supleant pe Doina Cristoiu şi au numit-o în locul acesteia pe Violeta Mariana Tudorache. Aşa cum ZIUA de Constanţa v-a mai informat, pe 2 iulie 2003 era inaugurat, cu mare fast, parcul acvatic Aqua Magic, cu participarea reprezentanţilor Primăriei Constanţa şi ai Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Radu Mazăre şi Miron Mitrea, doi PSD-işti de bază, au consfinţit deschiderea unei noi afaceri în staţiunea Mamaia. Alături de ei, Dan Matei Agathon. Distracţie pe 27.200 mp. Dar cu ce preţ? Ieri s-au împlinit nouă ani şi zece sezoane de Aqua Magic. Şi acum societatea Aqualand SA, cea care stă în spatele parcului de distracţii din staţiunea Mamaia, este condusă de Sorina Gina Hortolomei Moscu, cea despre care se spune că ar fi „mâna de fier" a afacerilor unui anume grup de interese. Printre acţionari îi regăsim acum pe Dumitru Cilibia, şeful de la Petrocons, pe fiica acestuia, Laura Bianca Buşu, dar şi pe „omniprezenta" Sorina Gina Hortolomei Moscu. Rechizitoriul DNA în ceea ce priveşte retrocedările administraţiei Mazăre prezintă cazul Aqualand în două părţi: Modul de operare A şi Modul de operare B. Două poveşti, o singură afacere. În fapt, suprafaţa totală de teren pe care s-a amenajat „în timp record" parcul de distracţii estivale unde are un bar şi Radu jr., fiul primarului Radu Mazăre, a fost formată din două terenuri retrocedate prin semnătura şi dispoziţia primarului Radu Ştefan Mazăre. La data înfiinţării, în Aqualand SA erau implicaţi: Pomacost SA, Five Holding SA (acţionar la Sigma Trading, afacere în care erau şi sunt implicaţi Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu), Mobitom SA, Laura Bianca Buşu, Irina Cilibia şi Basarab Popa. Cele două terenuri, unul de 14.900 mp şi un altul de 12.320,96 mp, au fost închiriate de la Paraschiva Barbu şi de la Alexandru Octavian Şerban (actualul şef al secţiei de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă) pentru numai 20 de milioane de lei pe an. Pe 25 aprilie 2003, Aqualand a încheiat cu Alpha Bank contractul de facilitate de credit pentru 600.000 de euro. Creditul a fost garantat de Paraschiva Barbu şi de Alexandru Octavian Şerban. Pe 9 iunie 2003, societatea a mai primit un credit de 50.000 de euro, fiind constituită o garanţie reprezentată de un teren situat în Mamaia, zona Corsarul - Butoaie, aflat în proprietatea lui Alexandru Octavian Şerban şi a soţiei acestuia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii