Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Constanta, primul atelier de psihologie din tara

ro

21 Jan, 2009 02:04 1276 Marime text
Asociaţia Alternativa Socială şi Capital Uman, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Ovidius, organizează, în perioada 20 - 22 februarie, un atelier de psihologie.

Evenimentul, care va avea loc în premieră naţională la Constanţa, este dedicat persoanelor pasionate sau interesate de psihologie. Pe durata desfăşurării acţiunii, vizitatorii vor avea ocazia să participe la workshopuri, seminarii, dezbateri, lansări de carte şi sesiuni de consiliere în carieră care vor cuprinde toate conceptele legate de psihologie. Organizatorii s-au gândit şi la copii şi au organizat un „colţ de joacă şi dezvoltare". Printre expozanţi se vor număra reprezentanţi ai cabinetelor de psihoterapie şi consiliere, companiilor de consultanţă în resurse umane, instituţiilor din domeniul educaţiei, editurilor şi centrelor de sănătate. Specialiştii prezenţi la Atelierul de psihologie le vor da răspunsuri vizitatorilor, legate de psihologia de cuplu şi familie (depresia post-partum, alegerea unei bone, ADHD, copii cu nevoi speciale, adopţie, conflicte în perioada adolescenţei); cariera şi satisfacţia profesională (dezvoltarea unei cariere, şomajul, pensionarea); sănătatea mentală; look, modă şi stima de sine (tulburările de alimentaţie, nutriţie şi îngrijire corporală) şi dezvoltare personală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii