Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Constanţa Protocolul USL se semnează de Ziua Recoltei

ro

22 Sep, 2011 01:00 2404 Marime text
USl_-_semnare_protocol.jpgVacanţa de vară a împins către luna octombrie semnarea protocolului USL la nivel local, aşa explică liderul organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Lucian Băluţ, întârzierea parafării legământului electoral pe care PSD îl va face PNL-PC şi viceversa la Constanţa.

Cinci organizaţii din judeţ considerate a fi cu probleme - Cernavodă, Năvodari, Mangalia şi Tuzla - şi cea mai importantă ca pondere şi vot politic, cea a municipiului Constanţa, sunt chemate cu prilejul Zilei Recoltei (7-16 octombrie) să-şi legalizeze documentele. Deşi la mijloc este vorba doar de o formalitate, ştiut fiind de acum faptul că la nivel naţional au fost stabiliţi candidaţii pentru funcţia de preşedinte de Consiliul Judeţean, respectiv Primăria Constanţa ca municipiu reşedinţă de judeţ, evenimentul va căpăta oarece valenţe naţionale, liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu fiind prezenţi la „ceremonial".

Cât despre consensul la care ar fi trebuit să se ajungă în organizaţiile în care se ştia că sunt probleme legate de semnarea acestor protocoale, respectiv Năvodari, Mangalia, Cernavodă şi Tuzla, filialele nu au găsit încă modalitatea de a-şi rezolva problemele, însă trebuit spus faptul că parafarea protocolului nu le interzice candidaturi separate în cazul în care relaţiile dintre filiale sunt ireconciliabile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii