La mulţi ani, maestre! Dumitru Lupu are motiv de petrecere
La mulţi ani, maestre!: Dumitru Lupu are motiv de petrecereMarele compozitor Dumitru Lupu împlineşte astăzi 60 de ani. Născut în Giurgiu, sărbătoritul zilei a urmat cursurile Liceului de muzică din Piteşti, apoi pe cele ale Conservatorului Ciprian Porumbescu, secţia canto-operă. De-a lungul vremii a fost dirijor la Teatrul Alexandru Davilla din Piteşti, apoi a poposit la Teatrul Fantasio din Constanţa. Sute de cântece d-ale lui Dumitru Lupu au încântat ascultătorii. Dar, asemenea notelor puse pe portativ de sărbătorit, românii au fost încântaţi şi de povestea de dragoste dintre acesta şi una dintre cele mai frumoase interprete de muzică uşoară pe care le are această ţară: Ileana Şipoteanu. Rodul iubirii dintre cei doi poartă numele Dumitrana, ajunsă acum o frumoasă adolescentă.
De numele lui Dumitru Lupu se leagă şi festivalul Mamaia Copiilor, al cărui iniţiator a fost.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp