La un pas de o tragedie de Ziua Copilului. Un tobogan răsturnat de o rafală de vânt în Oradea
La un pas de o tragedie de Ziua Copilului. Un tobogan răsturnat de o rafală de vânt în Oradea
01 Jun, 2024 19:45
ZIUA de Constanta
992
Marime text
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau micuţii, relatează știripesurse.ro.
Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând transportul.
Vântul puternic a răsturnat, sâmbătă, un tobogan gonflabil în care se aflau şase copii, cu vârste cuprinse între trei şi şapte ani. Incidentul s-a produs în Cetatea Oradea, acolo unde au fost organizate evenimente dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 Iunie.
La faţa locului se afla deja un echipaj de pompieri, trimis în zonă preventiv, acesta fiind primul care a intervenit. În urma incidentului, în zona Cetăţii a fost trimisă ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi încă un echipaj de prim ajutor de la Detaşamentul 2 de pompieri, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.
Potrivit acestora, cei şase copii aflaţi în tobogan nu au fost răniţi grav, ei fiind evaluaţi la faţa locului de către echipajul medical. În cazul a trei dintre ei părinţii nu au dorit transportul la spital, ceilalţi trei fiind duşi la o unitate medicală pentru investigaţii suplimentare.
Citește și
De 1 IunieZâmbete, bucurie, baloane, jocuri și alte surprize oferite copiilor de polițiștii din Constanța (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii