Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lanțul de percheziții continuă Trafic și consum de droguri, în București! Trei persoane au fost arestate

ro

06 Oct, 2023 12:29 1158 Marime text


Sursa foto: Poliția Română


 
  • La data de 4 octombrie a.c., au fost descoperite în urma perchezițiilor domicilare și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3.610 pliculețe ce conțin Alpha-PHiP (substanță psihoactivă nouă), aproximativ 50 de grame de NSP, aproximativ cinci grame de canabis, un cântar electronic, 12 telefoane mobile și 20.200 de lei, despre care există indicii temeinice că ar proveni din activități de vânzare de NSP 

Potrivit Poliției române, în urma punerii în executare zece mandate de percheziție domiciliară, la data de 4 octombrie a.c., au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3.610 pliculețe ce conțin Alpha-PHiP (substanță psihoactivă nouă), aproximativ 50 de grame de NSP, aproximativ cinci grame de canabis, un cântar electronic, 12 telefoane mobile și 20.200 de lei, despre care există indicii temeinice că ar proveni din activități de vânzare de NSP.


„În urma audierilor efectuate, procurorul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri a dispus măsura controlului judiciar pentru șapte dintre bănuiți și a reținut alți 10, pentru trafic intern de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive”, precizează sursa menționată.


La data de 5 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei persoane bănuite, luând măsura arestului la domiciliu față de alte șase și a controlului judiciar față de alta.

„Reamintim că, la data de 4 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive”, declară sursa citată.
 
S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, mai multe persoane bănuite ar fi vândut, în mod repetat, diferite cantități de substanțe psihoactive (Alpha-PHiP substanță psihoactivă nouă, din clasa catinonelor sintetice), cu prețul de aproximativ 10 lei pentru o doză, mai adaugă polițiștii.

„Interacțiunile între dealeri și consumatori au avut loc preponderent stradal, în zone situate în centrul municipiului București. La sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au fost conduse, pentru audieri, peste 20 de persoane”, punctează sursa.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., se încheie în comunicat.


Citește și
Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii