„Lebedele albe ale Mării Negre“ 131 de ani de când a fost promulgată legea pentru înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă în România

La data de 9 ianuarie 1888, în România s-a petrecut un lucru deosebit. În acea zi a fost înfiinţat serviciul de navigaţie fluvială şi maritimă.
 
Din istoricul navigaţiei aflăm că transportul naval a apărut în antichitate şi s-a dezvoltat datorită avantajelor pe care le-a avut cu celelalte categorii de transport. Constantin Brîncoveanu este primul om din ţară care dispunea de o flotă de caiace, nave cu prova şi pupa sau, altfel spus, nave armate cu tunuri, pe Dunăre.
 
În anul 1883 a fost lansată la Giurgiu corabia „Mariţa”, fiind prima navă sub pavilion naţional ce a intrat la Constantinopol, în următorul an aducând grâu. În aceeaşi perioadă exista şi o altă corabie ce îi aparţinea lui Barbu Serbeia, care aducea din Franţa doage de stejar.
 
În atelierele din Galaţi au fost construite în anul 1839 şapte corăbii, iar în anul 1840 numărul corăbiilor lansate la apă a ajuns la zece. Primele încercări de navigaţie ale navelor cu aburi pe Dunăre s-au făcut în anul 1820, iar prima navă a DDSG ce a navigat pe Dunăre, nouă ani mai târziu, a fost „Ferenc Iosef”.
 
Un eveniment de amploare a avut loc în anul 1837, când a intrat pe Dunăre prima navă cu aburi, sub pavilion austriac, ce a venit de la Constantinopol şi a urcat pe braţul Sulina până la Brăila. Acest gen de navigaţie, cu aburi, a vrut să îl aducă şi la noi, în anul 1857, negustorul Nicolae Ciocan din Bucureşti, care s-a ocupat de transport de sare din Serbia, Bulgaria şi Turcia. De la Târgul Ocna până la Galaţi se aduceau căruţe, unde se îmbarcau pe „ceamuri cu vele” pentru Dunăre sau în corăbii pentru Turcia.
 
În anul 1864 a fost comandată la Linz nava „Ştefan cel Mare” cu zbaturi şi vele. Această navă a fost reamenajată în anul 1888 în şantierul din Galaţi ca iaht domnesc. În istoricul navigaţiei este menţionat faptul că „avea o alura zveltă şi era greu manevrabilă şi din această cauză a fost amenajată ca ponton-cazarmă pentru Marina Militară”.
 
În anul de graţie 1887 s-a votat prima lege pentru înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială română în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, deoarece tot mai mulţi armatori străini au oferit material naval şi echipaje în schimbul unor subvenţii importante din partea Statului Român. Acesta a fost condus de inginerii Duca Olănescu, Grigorie Manu şi Anghel Saligny.
 
Grigorie Manu a propus guvernului, printr-un memoriu, înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă pe Dunăre pentru asigurarea transportului. Datorită creditului acordat de Guvern în anul 1888, Grigorie Manu a achiziţionat în anul 1890 remorcherul „Pex”, schimbându-i numele în „Despina Doamnă”. A mai înfiinţat în cadrul Regiei Monopolului Statului Navigaţia Fluvială Română, denumire ce a dăinuit timp pe 60 de ani.

 
Navigaţia Fluvială Română s-a organizat şi dezvoltat independent de legea dată în 1877 în legătură cu înfăţişarea unul serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă, aşa cum şi serviciul român a luat fiinţă pe fondul altor împrejurări favorabile ale acelor vremuri.
 
Serviciul Maritim Român a fost înfiinţat în anul 1895, pe baza legii din 1888, navele sale fiind bazate la Constanţa. Compania de navigaţie de stat deservea rutele maritime Constanţa-Istanbul-Izmir-Pireu-Alexandria-Haifa-Beirut, cu vapoare vopsite tradiţional în alb, şi din acest motiv au fost poreclite „lebedele albe ale Mării Negre”.