Legalitatea investițiilor publice în infrastructura locală, verificată de polițiști
Legalitatea investițiilor publice în infrastructura locală, verificată de polițiști
22 Jul, 2020 12:48
ZIUA de Constanta
1077
Marime text
- Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în 269 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de investiții publice în infrastructura locală.
- Prejudiciul estimat, până în prezent, depășește 104.000.000 de lei.
Polițiștii au acționat pentru prevenirea, identificarea și investigarea situațiilor de fraudare a fondurilor publice puse la dispoziția beneficiarilor (unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară și universităţi) prin programe de finanțare.
Principalele infracțiuni cercetate în dosarele instrumentate de polițiști sunt: abuz în serviciu, obținerea ilegală de fonduri, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înșelăciune, evaziune fiscală, delapidare, uzurparea funcţiei, înşelăciune, deturnare de fonduri, obţinere ilegală de fonduri și spălare de bani.
În prezent, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul a 269 de dosare penale, în care sunt cercetate 44 de persoane, pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor pentru investiții publice în infrastructura locală.
Valoarea totală a prejudiciului reținut la momentul dispunerii începerii urmăririi penale in rem sau pe parcursul cercetărilor în aceste dosare este de 104.244.829 de lei.
Cu titlu de exemplu este un dosar penal investigat de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliţiei Române.
În cauză, în luna iunie 2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus trimiterea în judecată a unei persoane bănuite de infracțiuni de fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută de articolul 321 din Codul Penal, cu aplicarea articolului 35 alineatul (1) Cod Penal.
De asemenea, a fost propusă instanței de judecată desfiinţarea totală a înscrisurilor oficiale falsificate și a actelor subsecvente prin care a fost aprobată finanțarea a 696 de proiecte, dar și a celor 330 de contracte de finanțare încheiate în baza acestor înscrisuri cu beneficiarii (unități administrativ-teritoriale).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii