Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:19 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

ro

26 Apr, 2024 17:00 1473 Marime text
  • Paul Nicolae Dospinescu a devenit asociat unic al companiei dar și administrator cu puteri depline de administrare şi reprezentare pe o perioadă de 50 de ani
  • Tânărul Paul Nicolae Dospinescu este fiul Ramonei Daniela Petcu, fost director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța și a lui Nicolae Dospinescu, fost consilier județean PSD
  • Firma a fost înființată în 2015, are sediul social pe strada Traian nr.39demisol
  • După anii 2000, familia Petcu-Dospinescu au intrat în posesia imobilului de pe strada Traian printr-o adevărată strategie
  • Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Constanța de astăzi s-a aflat și un proiect de hotărâre care vizează amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal
  • Pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea a făcut o exproriere de utilitate publică
  • Printre persoanele juridice expropriate a fost și Sterani Lounge SRL care a deținut 390 mp din două loturi de teren
 



Asociatul companiei Sterani Lounge SRL, Mihai Bogdan Podeanu (n.r. care este și directorul general Geocad Limits, firmă înregistrată în 2007, cu sediul pe strada Traian 39 în municipiul Constanța și care desfășoară activități de inginerie și consultanță și care este administrată de Călin Petrișor) a hotărât prin decizia nr.1/16.03.2024, cooptarea în societate a lui Pail Nicolae Dospinescu Paul Nicolae, căruia i-a cesionat capitalul firmei în valoare de 200 lei și implicit cele 20 părţi sociale a 10 lei fiecare la valoarea nominală.

Astfel, Paul Nicolae Dospinescu a devenit asociat unic al companiei dar și administrator cu puteri depline de administrare şi reprezentare pe o perioadă de 50 de ani, după retragerea din funcţia de admistrator a fostului asoicat Podeanu, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 2.027 din data de 23 aprilie 2024.

Tânărul Paul Nicolae Dospinescu este fiul Ramonei Daniela Petcu, fost director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța, condamnată în „dosarul Retrocedărilor” (n.r. între timp și-a ispășit pedeapsa de șapte ani și șase luni de închisoare)  și a lui Nicolae Dospinescu, fost consilier județean PSD. Cei doi mai au împreună și o fiică.
 
Despre Sterani Lounge SRL

Firma a fost înființată în 2015, are sediul social pe strada Traian nr.39demisol și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5610 – Restaurante.

În 2023 a avut un singur angajat, cifră de afaceri de 261,016 lei, profit de 215,284 lei și datorii de 2,386,509 lei, potrivit www.termene.ro.

 
Povestea imobilul de pe strada Traian deținut de fosta familie Petcu-Dospinescu a început în anii 2000

Deoarece povestea prin care familia Dospinescu la acea vremea a intrat în posesia acestui imobil este una extrem de lungă, o vom reda foarte pe scurt.

Spot Nav SRL, firmă ce purta în urmă cu deja 15 ani amprenta familiei Dospinescu, a devenit proprietara unei casei pe strada Traian nr. 39,
imobilul făcând parte initial din patrimoniul fostei Regii Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP).

De la RAEDPP, casa de pe Traian a ajuns la familia unui inspector în cadrul Direcţiei de Patrimoniu, subalterna la acea vreme a Ramonei Dospinescu iar în 2005 la afacerist apropiat de Nicolae Dospinescu care a vândut-o în același an către Spot Nav prin contractul de vânzare-cumpărare 1202 din 23 martie 2005. Ulterior, Spot Nav a dat în judecată locatarii din acel imobil pentru a-i putea evacua. Prin sentinţa civilă nr. 1/17.12.2009, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea Spot Nav, a dispus evacuarea pârâţilor,


Ulterior a reieșit că Spot Nav a făcut un credit ipotecar la o bancă comercială unde a garantat cu imobilul, la o lună şi jumătate după ce îl cumpărase pentru 100.000 USD şi 6.200.000.000 de lei, obţinuţi prin contractul de ipotecă cu garanţie imobiliară nr. 1178 din 9 mai 2005 şi al încheierii OCPI Constanţa nr. 8812 din aceeaşi dată. Numai că, Spot Nav a obţinut banii fără a fi practic în momentul angajării creditului în posesia imobilului de mai sus.

Întreaga poveste a acestui imobil o puteți citi în secțiunea „citește și”.
 

Sterani Lounge SRL a deținut un teren în centrul orașului

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Constanța de astăzi s-a aflat și un proiect de hotărâre care vizează amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (zona în care se află Inspectoratul Teritorial de Muncă).

UAT municipiul Constanța a initiat proiectul „Reamenajarea spatiului verde în zona centrală Iângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța". Una dintre activitatile de pregătire a proiectului o reprezinta elaborarea Studiului de fezabilitate, întocmit în conformitate cu prevederile contractului de prestări servicii înregistrat sub nr. 267616/22.12.2022, prelungit prin actele adiționale nr. 75752/12.04.2023 și nr. 200671/17.10.2023. Documentația a fost analizată de membrii comisiei tehnico-economice și avizată favorabil conform aviz CTE nr. 77995/11.04.2024.
Valoarea totală estimată a investiției  municipalității este în cuantum de: 2.360.660,50 lei fără TVA, respectiv 2.808.160,36 lei cu TVA.



Este vorba despre un teren de aproximativ 700 mp pe care niște investitori doreau să ridice un bloc.
Primăria i-a expropriat în vederea amenajării acestei zone.

Terenul era compus de fapt din patru loturi iar unul dintre acestea aparținea societății Sterani Lounge SRL.


 
Cei 705 mp aparțineau unor firme și unei persoane fizice, astfel:

Bravo Top SRL cumpărase 200 mp în fața Parchetului, în 2004, destinația terenului fiind de stație de transport în comun și fast food.

Gheorghe Grecu deținea 115 mp în fața ITM, conform Dispoziției nr. 3788/1.08.2007 a Consiliului Local Constanța.

Sterani Lounge SRL 390mp, din decembrie 2021, vezi secțiunea „documente”.
 

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 

Strada Traian 39 Din secretele familiei Dospinescu (galerie foto + document)

Ședință CLM Constanța Spațiul verde de lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va fi reamenajat (DOCUMENT)

117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, judecata pas cu pas (documente)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii