Legea educației, modificată. Elevii vor primi bani să meargă la evenimente culturale
Legea educației, modificată. Elevii vor primi bani să meargă la evenimente culturale
08 Jul, 2023 16:05
ZIUA de Constanta
1450
Marime text
- Mai exact, prin acest program, elevii vor primi, pe carduri reutilizabile, 250 de lei
Legea Educației, Legea 1/2011, va fi înlocuită din septembrie de două legi promulgate recent de Președintele țării, respectiv una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.
Prin Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 se înfiinţează programul naţional „Vouchere culturale pentru elevi”, ce are ca scop promovarea culturii naţionale şi universale în rândul comunităţii şcolare. Mai exact, prin acest program, elevii vor primi, pe carduri reutilizabile, 250 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți de elevi „pentru servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege.
Legea nr. 198/2023 stabilește etapele implementării acestuia. Astfel, prevederile ce vizează programul naţional „Vouchere culturale pentru elevi” se implementează progresiv, începând cu anul şcolar 2024-2025, după cum urmează:
- în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;
- în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;
- în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Oficial de la Ministerul Educației! Când va fi publicată ierarhia absolvenților clasei a VIII-a care participă la admiterea în învățământul liceal
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii