Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:26 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea privind dreptul „de a fi uitat” pentru supravieţuitorii de cancer, promulgată de Klaus Iohannis

ro

07 Jul, 2022 16:23 1315 Marime text
Cancer, foto: pexels Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru completarea legii drepturilor pacienţilor, potrivit căruia, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente care vizează afecţiunea oncologică, acesta să aibă dreptul de a nu le furniza, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.


Actul normativ prevede introducerea unui nou capitol, intitulat "dreptul de a fi uitat" al supravieţuitorului de cancer.
 

"Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic", arată legea.


Potrivit proiectului, "distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare".
 

"În vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile şi documentele respective. La propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii stabileşte termene reduse (...) pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice", mai prevede actul normativ.


Legea mai stabileşte că nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a acestui drept al pacientului atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale.

Legea intră în vigoare la două luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 



Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii