Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:30 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Leul are cel mai mic curs al ultimilor ani

ro

09 Jan, 2009 14:41 1115 Marime text

Leul a continuat să se deprecieze în raport cu euro la deschiderea şedinţei de azi şi cursul de schimb a urcat la maximul istoric pe piaţa interbancară, la 4,2050 lei/euro, respectiv cu peste 3 bani peste nivelul de la închiderea de ieri, când euro a fost cotat la 4,1740-4,1780 lei.

Primele operaţiuni au fost efectuate la 4,1800 - 4,1830 lei/euro, pentru ca apoi, în cadrul unor tranzacţii, paritatea să urce până la 4,2000 - 4,2050 lei/euro. Ulterior, cursul a revenit sub nivelul de 4,2 lei/euro, iar în jurul orei 10:00 băncile tranzacţionau euro la 4,1930 - 4,1970 lei. Leul continuă să se deprecieze faţă de euro, la fel ca restul valutelor din regiune, iar volumele de tranzacţionare sunt în media şedinţelor din ultimele două luni. Cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională a României, 4,1385 lei/euro, a reprezentat nivelul maxim din ultimii cinci ani. O paritate mai mare nu a mai fost atinsă din 6 ianuarie 2004, când leul a consemnat minimul istoric faţă de euro, respectiv 4,1438 lei/euro. Deprecierea leului nu a fost limitată nici de dobânzile în creştere practicate pe piaţa monetară, care sunt de 12% - 14%, după ce joi acestea au oscilat între 10% şi 12%.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii