Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:17 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie pentru liftul Pavilionului Expoziţional din Mamaia

ro

25 Jul, 2011 00:00 2118 Marime text
Singura societate care a participat la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia unui ascensor exterior la Pavilionul Expoziţional, SC Dual Pro Serv SRL, a primit contractul contra sumei 259.647 de lei, fără TVA, Consiliul Judeţean Constanţa predându-l în urmă cu o lună.

Firma a mai furnizat şi montat în ţară ascensoare la Institutul Clinic Fundeni, dar şi la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş. Contractul a fost predat pentru 259.647 de lei, fără TVA, chiar dacă autoritatea contractantă era dispusă să dea 262.649,6 de lei, fără TVA. Licitaţia a avut loc la începutul lunii iunie. Administratorul firmei a fost, până recent, Ştefan Pegeanu, însă el deţine această funcţie acum în SC Dual Pro - Serv Montaj SRL şi în ISP Verificări SRL, ambele firme fiind din Bucureşti. Obiectul principal de activitate a firmei vizează efectuarea de lucrări de instalaţii electrice. În 2007, printr-o decizie a societăţii, se aprobă vânzarea şi transferul de către asociatul unic a celor 50 de părţi sociale în valoare nominală de zece lei fiecare, reprezentând 500 de lei şi o participare la beneficii şi pierderi de 100% în societatea către Mac Puar Cim SL, persoana juridică spaniolă, cu sediul social în strada Leonardo da Vinci, Pav. MP, Parcela TA13, înscrisă în Registrul Comerţului din Sevilla, reprezentată de Romualdo de Madariaga, prin împuternicitul Mihai Sandu. În 2010, aceştia decid să restrângă obiectul de activitate, prin eliminarea activităţilor economice referitoare la fabricarea explozivilor, fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, dar şi cele legate de leasing cu bunuri intangibile. Începând cu 16 iulie a.c., noul administrator al societăţii este Mihai Sandu, durata mandatului fiind de patru ani.

Firma a obţinut în 2010 locul 2 în topul afacerilor din România pe domeniul 43, lucrări speciale de construcţii, conform datelor de bilanţ aferente anilor 2009 şi 2010.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii