Liderul sindicalistilor din AFP Constanta si-a dat demisia
Liderul sindicalistilor din AFP Constanta si-a dat demisiaDisensiuni la nivelul sindicatului din Finante
Motivele pentru care Adrian Dugaiasu si-a inaintat demisia la data de 23 februarie din functiile de lider al gruparii sindicatului Administratiei Finantelor Publice din municipiul Constanta si membru in Comitetul Executiv al Sindicatului Liber al Functionarilor Publici din cadrul DGFP Constanta au fost generate de afirmatiile facute in urma cu doua zile de Emilian Marian, liderul organizatiei sindicale * Este vorba de unele detalii adaugate pe urmatoarele teme: gradul de pregatire a 30% din functionarii publici din Finante, solicitarea unei spagi pentru obtinerea unui sediu corespunzator si folosirea unor programe fara licenta
In cursul zilei de 23 februarie, Adrian Dugaiasu, lider al gruparii sindicatului Administratiei Finantelor Publice din municipiul Constanta si membru in Comitetul Executiv al Sindicatului Liber al Functionarilor Publici din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Constanta si-a inaintat demisia din aceste functii. Conflictul care a generat aceasta demisie din functiile sindicale detinute pana la aceasta data a fost generat de unele afirmatii facute publice in cadrul conferintei de presa organizata de conducerea SLFP din cadrul DGFP Constanta. "Este adevarat ca s-a intrunit un Comitet Consultativ al sindicatului, ca toate cele spuse in conferinta de presa, ca tematica au fost discutate in prealabil, insa au existat si exceptii, care au avut caracter de nuanta. Exceptiile tin de unele detalii adaugate pe urmatoarele teme: gradul de pregatire a 30% din functionarii publici din Finante, solicitarea unei spagi pentru obtinerea unui sediu corespunzator si folosirea unor programe fara licenta", a declarat in cursul zilei de ieri, Dugaiasu. Din anul 2000, de cand a ocupat pozitia de lider al unei grupari sindicale, pana la data depunerii demisiei, Dugaiasu afirma ca nu are cunostinta sa se fi solicitat spaga de vreun functionar din cadrul Ministerului Finantelor Publice pentru ca directia sa fie "ajutata" sa obtina un alt sediu. Mai mult, acesta, in mod ironic, a declarat ca nu a calcat vreodata in toti acesti ani in minister, doar o singura data in parcarea alocata acestei autoritati centrale. De asemenea, a negat ca programele specifice activitatii financiar-fiscale care sunt puse la dispozitia directiei de catre MFP, ar fi fara licente, insa este adevarat ca se lucreaza cu aplicatii realizate de diferiti angajati, dar cu scopul de a le usura munca premergatoare tuturor altor raportari, evidente si baze de date rulate cu programele de baza. "Imi pare rau ca am lasat in spate munca mea de aproape cinci ani ca lider de grupare sindicala, tinand cont ca la nivelul AFP Constanta existau in 2000 doar 40 de membri de sindicat, iar in acest an sunt 140 de membri, insa nu vreau sa fiu partas la niste afirmatii facute fara nici un suport temeinic, legal", a declarat Adrian Dugaiasu. Catalin Enciu, lider si membru in Comitetul Executiv al SLFPDGFP Constanta a declarat ca demisia lui Dugaiasu a fost aprobata cu patru voturi pentru, unul contra, cel de al saselea membru lipsind de la sedinta de astazi. Votul contra, dat de Catalin Enciu, a avut ca suport faptul ca acestuia nu i s-au parut concludente motivele demisiei, cu atat mai mult cu cat in perioada mai-iunie vor avea loc alegerile. Succesorul lui Adrian Dugaiasu, in functia de lider de grupare sindicala si membru al Comitetului Executiv al organizatiei sindicale, pana la alegeri va fi Rodica Torica.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp