Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ligia Deca Am contribuit la realizarea proiectului România Educată şi îmi doresc în continuare să îl duc la bun sfârşit

ro

03 Oct, 2022 15:39 1421 Marime text
Ligia Deca. Foto: facebook/ligia DecaConsilierul prezidenţial Ligia Deca, nominalizată de conducerea PNL pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a afirmat, luni, că va operaţionaliza România educată "în literă şi spirit", în conformitate cu declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis şi cu toate evoluţiile legislative din ultima vreme, conform Agerpres.ro

"Aş dori să mulţumesc membrilor Biroului Politic Naţional al PNL pentru încrederea cu care m-au învestit astăzi şi pentru faptul că m-au nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei. De altfel, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat încă de la început proiectul România Educată şi-a asumat politic ducerea lui la bun sfârşit şi interpretez încrederea primită ca o misiune în acest sens. Am contribuit la realizarea proiectului şi îmi doresc în continuare să duc la bun sfârşit ceea ce e predecesorii mei au început în ceea ce înseamnă operaţionalizarea viziunii România educată", a afirmat Deca, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.


Întrebat ce ar schimba la pachetul legilor educaţiei, Deca a spus că va comunica după ce va ajunge la Ministerul Educaţiei.

"O să ajung la Ministerul Educaţiei după ce se vor fi finalizat procedurile, voi vedea care au fost contribuţiile primite şi voi comunica după aceea", a adăugat ea.


Ligia Deca a spus că, pe chestiunea plagiatului, va "operaţionaliza România educată în literă şi în spirit în conformitate cu declaraţiile preşedintelui din această dimineaţă şi cu toate evoluţiile legislative din ultima vreme".

"România educată include o diagnoză a problemelor din educaţie după toţi indicatorii de măsurare a performanţei, fie că vorbim despre calitate, fie că vorbim despre echitate, avem nevoie de o reformă profundă, iar viziunea României educată asta este. Tocmai de aceea misiunea mea de a pune în operă viziunea României educată în cadrul legislativ şi nu numai şi în programele şi în tot ce înseamnă activitatea Ministerului vor face exact, vor încerca să răspundă la problemele învăţământului românesc", a adăugat Ligia Deca.


Întrebată în legătură cu afirmaţiile fostului ministru Sorin Cîmpeanu referitor la propunerea Universităţii Bucureşti de secretizare a tuturor lucrărilor de doctorat, Deca a spus că nu are cunoştinţă de o astfel de propunere.

"De altfel, poziţia proiectului România Educată şi a mea personal este că ne trebuie transparenţă maximă în tot ceea ce înseamnă lucrările academice realizate cu investiţie publică, inclusiv tezele de doctorat", a mai spus Deca. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii