Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Linia verde a CJAS a fost "inrosita" de catre asiguratii nemultumiti

ro

09 Apr, 2005 00:00 890 Marime text

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a suplimentat, in urma cu cateva zile, fondurile farmaciilor care nu au depasit cu mult plafoanele impuse * Doua unitati farmaceutice nu aveau in cursul saptamanii plafonul pentru programul de boli cronice, deoarece nu au depus cereri pentru a li se aloca bani pentru programele respective * In judetul Constanta vor exista inca discontinuitati legate de eliberarea medicamentelor in baza noilor liste de compensari, insa nu pentru mult timp, ci doar pana cand sistemul va intra in normal si va fi inteles de toti farmacistii, medicii dar si de toti pacientii

In momentul de fata, toate farmaciile de pe raza judetului Constanta elibereaza medicamente compensate si gratuite. Cu toate acestea, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctorul Victorian Pastila, a declarat ca fondurile repartizate in cursul acestei saptamani trebuie sa le ajunga trei sau cinci luni, in functie de cheltuielile aferente. Asa cum spuneam, CJAS a suplimentat, in urma cu cateva zile, fondurile acelor unitati farmaceutice care nu au depasit cu mult plafoanele impuse. Se pare ca noile liste de medicamente au pus mari probleme, atat farmacistilor, cat si pacientilor deopotriva. Desi listele cu medicamente compensate au intrat in vigoare de luni, 4 aprilie, multe farmacii din oras nu au putut elibera in acea zi nici o reteta. De aceasta data, insa, piedica nu a fost reprezentata de lipsa banilor, ca in lunile precedente, ci de sistemul informatizat si lipsa de informare a medicilor de familie. Astfel, majoritatea bolnavilor au fost trimisi inapoi la medicii de familie, care fie prescriau retetele pe baza listelor vechi de compensare, fie dadeau retete care pot fi acordate doar de specialisti. Ca urmare a acestui fapt, bolnavii, fie au mai batut un drum pana la medicul de familie, pentru a li se rescrie reteta, fie s-au multumit cu echivalente mai ieftine, care sunt de productie romaneasca. In urma cu doua zile, a mai declarat Pastila, "am trimis pe teren o echipa pentru a vedea ce farmacii elibereaza medicamente compensate si gratuite. Astfel, la nivelul municipiului, 19 farmacii nu mai eliberau medicamente. Dintre acestea, opt nu eliberau pastile gratuite, sapte nu eliberau medicamente compensate, iar alte patru nu mai puteau elibera medicamentele venite pe programele nationale. In plus, din totalul acestor patru farmacii, doua nu aveau plafonul pentru programul de boli cronice, deoarece nu au depus cereri pentru a li se aloca bani pentru programele respective". Se pare ca banii pentru programele nationale de sanatate sunt separati de plafoanele lunare si sunt distribuiti farmaciilor in functie de zone si de adresabilitatea pacientilor. Ca urmare, daca unele farmacii nu mai pot elibera astfel de medicamente, asta nu inseamna ca fondurile aferente programelor de sanatate sunt insuficiente. Asa cum era de asteptat, in zilele in care cele 19 farmacii nu au eliberat medicamente gratuite si compensate, linia verde a Casei Judetene de Asigurari de Sanatate a fost "inrosita" de catre numerosi bolnavi, care s-au declarat nemultumiti si au cerut detalii legate de unitatile care nu si-au epuizat plafoanele si care inca mai eliberau medicamente. Referitor la acest lucru, directorul CJAS, a precizat: "Aici este vorba si despre o lipsa de informare a asiguratilor. Spre exemplu, o pacienta din Zona Peninsulara ne-a sunat sa spuna ca a umblat pe la cateva farmacii din centrul orasului si nu a gasit nici una care sa mai elibereze medicamentele, fara sa stie ca farmacia din zona in care locuia avea inca plafon". In urma verificarilor intreprinse de catre echipe de control din cadrul CJAS, trei unitati farmaceutice nu aveau zilele trecute inca instalat noul soft pentru noile liste de medicamente si gradul lor de compensare. Cu toate acestea, farmaciile nu au fost sanctionate, singura pedeapsa care le va fi aplicata, in cazul in care nu au rezolvat aceasta problema, se refera la diminuarea plafoanelor lunare pana cand, treptat, vor ajunge sa nu mai poata avea o relatie contractuala cu Casa de Asigurari, a adaugat Pastila. Tot acesta a declarat ca, in continuare, in judetul Constanta vor exista discontinuitati legate de eliberarea medicamentelor in baza noilor liste de compensari, insa nu pentru mult timp, ci doar pana cand sistemul va intra in normal si va fi inteles de toti farmacistii, medicii dar si de toti pacientii. In urma cu doua zile, farmaciile au primit din partea casei suma 49 de miliarde de lei, bani care ar trebui sa le ajunga un timp.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii