Lipoveanu de la UNPR ii cedeaza locul lui Voineagu
Lipoveanu de la UNPR ii cedeaza locul lui VoineaguDupă ce au consolidat cât de cât partidul, prin strângerea de capital uman, membrii Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Constanţa se pregătesc de alegeri interne.
Şi pentru că toamna se numără bobocii politici, în septembrie se vor desfăşura alegerile în filiala constănţeană. „La sfârşitul acestei săptămâni avem o întâlnire a partidului la Braşov, unde vor fi prezenţi toţi preşedinţii. În septembrie vom avea alegerile şi până atunci mai punem la punct ultimele pregătiri“, a precizat preşedintele interimar UNPR Constanţa, George Lipoveanu. Acesta nu este foarte sigur că şi-ar dori să devină lider cu prerogative depline. „Eu sunt pensionar şi să fii la vârful unui partid presupune să ai mult de alergat, ceea ce nu ştiu dacă vreau. Nu ţin de scaun şi cu mare drag i-aş lăsa comanda lui Eugen Voineagu (n.r. vicepreşedinte interimar al UNPR Constanţa)“, a concluzionat George Lipoveanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp