Lipoveni pe plaja de la Tuzla Renegaţii Deltei şi-au întins plasele în Marea Neagră (galerie foto)

Pe o vreme câinoasă, de toamnă, plaja Tuzla, ultimul colţ de rai de pe litoral, este în stăpânirea pescarilor. Vreme de câteva săptămâni, ei au devenit oameni ai uscatului. Încearcă să cârpească plasele pescăreşti pe care furia mării le-a făcut zdrenţe. Le-au întins cât e plaja de mare. De fapt, ce-a mai rămas din ea: constructorul care trebuia să consolideze malul a trântit exact în mijlocul nisipului un brâu de piatră. Şi aşa l-a lăsat.

Pescarii spun că le ia cam două săptămâni să repare plasele, timp în care ei nu câştigă nici un leuţ. Dar nu par să se grăbească. În timp ce bagă acele mari printre ochiurile de avă stau la poveşti pescăreşti. Cei mai tineri ascultă cu sufletul la gură aventurile lor de pe mare. Câţiva căţei flămânzi le dau târcoale tot sperând la vreo coadă de peşte. Nici să latre nu mai au putere. În aşteptarea unei prăzi se mulţumesc să miroasă plasele de pescuit. Adorm cu botul pe labe, de plictiseală.

„Nu au ce să caute cizme de pescar la Gura Portiţei!"

Majoritatea pescarilor sunt oameni ai deltei, din Gura Portiţei. De ce-au plecat din deltă, patria peştelui, şi-şi caută norocul la Marea Neagră? „Nu au ce să caute cizme de pescar la Gura Portiţei a spus domnul Năstase. Acolo vin americani, francezi şi nu e voie să se vadă cizme de pescar", se plânge Vasile Leah din Jurilovca. Aşa se face că au plecat la marea cea mare să-şi caute norocul. Acum, lucrează pentru o firmă din zonă: jumătate din ce prind e al lor. Şase pescari împart două bărci. Nu întotdeauna marea e darnică să-şi dea din bogăţiile ei pescarilor. Apoi, clienţii strâmbă din nas la hamsii şi cer pescarilor mai mult stavrid şi lufar. Nu de puţine ori pescarii au aruncat în mare toată hamsia prinsă pentru că nu au avut doritori. Ne arată mâinile: degetele mari sunt deformate, umflate. Mai demult, a fost înţepat de vulpea de mare. A avut dureri foarte mari, dar tot nu s-a lăsat

Şi când se gândeşte că pentru a prinde peşte şi-a pus de atâtea ori viaţa în pericol mai că-i vine să-şi ia lumea în cap.

Dar nu are unde să fugă. Mai trage o duşcă, ia rama şi pleacă din nou în larg, în speranţa că în plasă va prinde peşte din acela bun, pentru domni.

„Visez şi noaptea peştele!"

Familia i-a rămas în deltă, să se lupte cu greutăţile. Fratele l-a urmat. El şi-a găsit de muncă prin Costineşti, tot la o firmă de pescari. Şi tatăl său tot pescar a fost. A avut însă mai mult noroc: a muncit într-o perioadă în care putea să arunce undiţa în apa deltei.

Lipoveanul stă într-o cabană improvizată din Tuzla, aproape de mare. Principala masă constă din... peşte. Spune că nu se satură niciodată de el: „Eu îl visez şi noaptea!", râde omul deltei. Ne spune că cel mai bun peşte este cel care se prepară pe tablă, peste care se presară sare mare, grunjoasă. Dar pentru iarnă pescarul are o altă reţetă, lipovenească, aşa cum îi place să se laude: peştele este pus la borcan cu ulei, piper şi foi de dafin pentru o aromă specială.

Lipovenilor le ţin hangul câţiva localnici, care încearcă să continue tradiţia micul sat pescăresc care era odată!