LIVE. Poliţiştii protestează în fața Prefecturii Constanța!
LIVE. Poliţiştii protestează în fața Prefecturii Constanța!
21 Jan, 2021 14:14
ZIUA de Constanta
2955
Marime text



- Azi, 21 ianuarie, în fața Prefecturii Constanța, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC Constanța protestează.
Amintim că zilele trecute, SNPPC a trasmis către Guvernul României o solicitare privind „suplimentarea bugetului MAI, pentru anul în curs, cu sume care să compenseze efectele negative ale OUG nr. 226/2020, în ceea ce privește drepturile economice“.

1. Stabilirea unei date cât mai recente, în acest an, pentru aplicarea, conf. Legii 153/2017, art. 38, alin (4), a diferențelor dintre salariul de funcție/de bază în plată și cel prevăzut pentru anul 2022;
2. Actualizarea, cu rata inflației, de 3,8%, a pensiilor polițiștilor/cadre militare în rezervă sau retragere, așa cum prevede Legea nr. 223 2015, dat fiind faptul că aceștia sunt singura categorie de pensionari care nu a beneficiat de majorare, în luna septembrie 2020, iar în cursul acestui an, prin OUG nr. 226/2020, acest drept a fost anulat;
3. Actualizarea la 25% a sporului pentru risc și suprasolicitarea neuropsohică, pentru toți beneficiarii acestui drept, acordat în prezent polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc.), conform Legii-cadru 153/2017;
4. Actualizarea normei de hrană, conform indicilor prețurilor de consum, stabiliți de INS;
5. Acordarea unui supliment pentru risc medical (spor covid), polițiștilor din prima linie a prevenirii și combaterii pandemiei, în cuantum similar cu cel acordat, deja, altor categorii profesionale;
„Vă aducem la cunoștință faptul că, dacă nu veți identifica soluții pentru ,,dezghețarea” salariilor și a pensiilor, în acord cu reglementările anterioare emiterii OUG 226/2020, ne rezervăm dreptul de a menține deschis conflictul colectiv de muncă și de a continua protestele sindicale, pe care le-am demarat, ieri, alături de CNS Cartel ALFA, al cărui membru suntem de drept“, se mai arată în documentul transmis de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual către Guvernul României.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii