LIVE TEXT A 57-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale „Pontica”, la Universitatea „Ovidius” Constanța (GALERIE FOTO
LIVE TEXT: A 57-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale „Pontica”, la Universitatea „Ovidius”Dintre cei prezenți îi amintim pe: Emanuel Plopeanu, Florin Anghel, Delia Cornea, Lavinia Dumitrașcu, Gabriel Custurea, Gabriel Talmațchi, Cristian Cealera.
UPDATE: Ora 10.25
Răzvan Pantelimon, manager interimar la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are cuvântul de deschidere.
„Această conferință este una dintre cele mai importante din România în materie de Istorie și arheologie. Vă urez zile intense la Pontica“ - a precizat Răzvan Pantelimon manager interimar la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Ia cuvântul rectorul Universității Ovidius Constanța, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Ia cuvântul Mihai Lupu, președintele CJ Constanța.„Îmi doresc ca astfel de sesiuni la Universitate sa devina tradiție. Misiunea noastră este de a duce acest demers la cât mai multă lume. Vă promit ca întotdeauna Universitatea va fi o gazdă bună“ - a precizat rectorul Universității Ovidius Constanța, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Vin cu mare drag la Universitate pentru că aici sunt oameni care creează interfața orașului nostru, județului nostru și creează imaginea pe care o avem afară. Rolul nostru este de a fi suport pentru oamenii de știință de a pune în valoarea elementele identitare ale acestei țări. În orașul nostru avem elemente de patrimoniu care în ultimii ani au fost puse în valoare prin punerea lor în expoziții. Muzeul ar trebui extins. Cercetările arheologice ar trebui intensificate. Facultatea de Istorie ar trebui valorificata pentru că județul Constanța este primul din țară ca număr de vestigii istorice și locul 5 în Europa. A cerceta și a descoperi înseamnă enorm de mult. Toată lumea se bucură de astfel se privilegii. Această ediție vreau să devină un etalon care să ridice ștacheta“ - a precizat Mihai Lupu.
Răzvan Pantelimon spune că această ediție a Pontica pune accentul pe Cetatea Capidava
„Sunt marcați 100 de ani de cercetari arheologice“ - a punctat Mihai Lupu.
Ioan Opriș, coordonatorul șantierului va face o prezentare. Acesta menționează că multe instituții au contribuit la cercetarea de la Capidava pe care a catalogat-o drept una complexă.
Cetatea Capidava este cunoscută încă din vremea lui Grigore Tocilescu.„Echipa de la Capidava are în fiecare an mulți studenți. După 1990, Capidava a devenit un șantier școală. Împreună cu Tropaeum Traiani și Histria, Capidava este o cetate de mare însemnătate pentru cercetarea arheologică“ - a menționat Ioan Opriș.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pe parcursul sesiunii peste 240 de specialiști români şi străini (Marea Britanie, Germania, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Republica Moldova) vor susține prezentări și comunicări științifice, grupate pe secțiuni cronologice (Preistorie, Greco-Romană, Medievală, Modernă – Contemporană) și tematice.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 25 septembrie, cu începere de la ora 10.00, în Amfiteatrul A103 al Universității „Ovidius”, Campus, corp A. Evenimentul debutează cu alocuţiuni oficiale şi o prezentare dedicată celebrării centenarului cercetărilor arheologice întreprinse în cetatea Capidava. În continuare, vor avea loc lansări de carte, urmând a fi prezentate ultimul număr din Analele Dobrogei (publicație a MINAC) și o serie de apariții din Colecția Minorități, publicate de Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.
Tot în cadrul lansărilor de carte vor fi prezentate volumele apărute în cadrul proiectului Etosul Educației și Dialogului: Negocieri Culturale Româno-Americane (1920-1940). Ulterior, cu începere de la ora 11.45, vor fi vernisate următoarele expoziţii: „Centenarul cercetărilor arheologice de la Capidava – arta arheologiei”; „Au venit americanii! Crucea Roșie Americană în România după Primul Război Mondial”, „A fost cândva în Dobrogea: Mișcarea Națională Tătară Crimeeană în perioada interbelică” și „Restaurarea ilustrată” (organizată de Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea).
Comunicările științifice vor fi prezentate pe secțiuni în după-amiaza zilei de miercuri 25 septembrie, urmând să continue pe tot parcursul zilei de joi.
Vineri 27 septembrie va fi organizată o excursie documentară la cetatea Capidava.
Citește și:
MINA Constanța organizează ediția cu numărul 57 a sesiunii științifice internaționale „Pontica” (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp