Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT Cetatea Capidava, în lumina reflectoarelor. Mihai Lupu, prezent la situl arheologic (galerie foto+video)

ro

18 Aug, 2021 10:26 2359 Marime text
  • Astazi, 18 august 2021, începând cu ora 10:00, are loc conferinţa de presă finală prevăzută în cadrul proiectului „Restaurare, Consolidare, Protecție, Conservare și Punere în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava”.
Conferința de presă are loc în situl arheologic Capidava. La eveniment participa din partea Consiliului Județean Constanța, președintele Mihai Lupu, precum și vicepreședintele institiției Petre Enciu și Elena Georgescu, Director general al Direcției Generale de Proiecte.
 
În cadrul acestui eveniment se va efectua și un tur ghidat al obiectivului turistic.

Cetatea Capidava, aflată pe lista indicativă UNESCO a reintrat în circuitul turistic.
 
Din 22 mai și până în iunie s-a derulat un program pilot de vizitare a cetății, la care au achiesat aproximativ 800 de turiști.

Cetatea este situată pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă. Aceasta face parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea, în cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean.
 
Proiectul privind reabilitarea cetății Capidava s-a încheiat anul trecut, după ce președintele CJC, Mihai Lupu a numit prin dispoziție comisia de recepție a lucrărilor.

Proiectul "Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava" a fost co-finanțat până la 31.12.2015 din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Regional 2007-2013 Lucrările au avut un buget de aproape 75 de milioane de lei și trebuiau finalizate până la sfârșitul anului 2017.
 
Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa.

 
În 2018 s-au reluat lucrările la Capidava . Firma unui milionar din Top 300 Capital a câştigat restul lucrărilor de reabilitare.
 

„Am ajuns la un aproximativ capăt de drum. Este vorba de proiectul „Restaurare, Consolidare, Protecție, Conservare și Punere în Valoare a Sitului Arheologic Cetatea Capidava”. Am pus pe harta Constanței un obiectiv important. Daca ar fi fost de la bun început bine structurat, proiectul ăsta ar fi fost de mult finalizat", spune Mihai Lupu, președinte CJC 

Mihai Lupu a cerut către Mototolea, directorul MINAC, să se efectueze o descărcare arheologică pentru zona Peninsulară. 

„Ne aflăm într-un moment important. Suntem la un pas de finalizare. Prima linie a fost scrisă în 2009. CJC nu a abandonat niciodată acest proiect”, menționează Petre Enciu.

„Nu pot să mă gândesc decât la prezent și viitor. Acest sit și muzeu e în administrarea MINAC. Să administreze acest muzeu cu dragoste. Sper să asigurăm cât ma multe evenimente în acest sit", a adăugat vicepreședintele CJC. 

„A fost un drum lung pe care nu l-am abandonat niciodată", a menționat Elena Georgescu. 

„Proiectul și-a îndeplinit toate obiectivele. Avem tot ce este nevoie, inclusiv iluminat arhitectural. Noaptea se vede foarte bine cetatea", a adăugat directorul.

„Veți vedea cetatea așa cum este acuma. Vă vom prezenta unde se sapă acum și de ce. Aș insista pe aspectele manageriale. Situl trebuie gândit într-un concept mai larg. Poate face parte dintr-un circuit turistic", spune Aurel Motolea.


Directorul MINAC a mai spus că trebuie pus pe hârtie un plan de marketing. 

Întrebat de reporterii ZIUA de Constanța legat de soluții de transport pentru turiștii care nu vin cu propria mașină la cetate, Mihai Lupu a spus că cele mai multe cereri sunt pe linia înființării unor piste/trasee pentru bicicliști și are în vedere implementarea unui astfel de proiect
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii