Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Premierul Marcel Ciolacu prezent la Șantierul Naval Constanța (FOTO+VIDEO)

ro

09 Feb, 2024 12:49 2710 Marime text

Prim-ministrul Marcel Ciolacu efectuează astăzi , 9 februarie 2024, o vizită la  Șantierul Naval Constanța, unde va avea întrevederi cu managementul șantierului și va efectua un tur la bordul unei nave din doc. 
 
La finalul vizitei, în jurul orei 14.00, premierul Ciolacu va susține declarații de presă.

Din surse politice, după ora 14.30, Marcel Ciolacu, urmează să se întâlnească la Navodari, la Centrul de Afaceri cu primarii și conducerea PSD Constanța. La Năvodari vor fi prezenți și Mihai Tudose, șeful campaniei pentru europarlamentare, secretarul general, Paul Stănescu și miniștri Simona Bucura Oprescu și Adrian Câciu.
 
Declarațiile premierului Marcel Ciolacu vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria.

UPDATE 1 

Sunt prezenți Felix Stroe, președinte  PSD Constanța, Daniel Georgescu, primar Limanu și președinte executiv, Mariana Gâju, presedinte organizația de femei, Marilena Dragnea, subprefect, Mihai Tudose, europarlamentar și coordonator PSD al alegerilor europarlamentare, ministrul economiei Radu Oprea,  Dâncu Vasile și Ministrul Muncii, Simona Bucura, Ion Dumitrache, președinte org. municipiu PSD. 

UPDATE 2


Vorbește Bosînceanu care mulțumește premierului, parlamentarilor, membrilor PSD pentru curajul de a veni să viziteze SNC pentru a înțelege cum trudesc oamenii din șantier. 

Facem precizarea că Bosînceanu Gheorghe este acționarul majoritar al SNC. 

UPDATE 3 

Ciolacu a luat cuvântul. 

"Am încercat sa vedem cât mai mult dintr-un șantier, SNC numărul 3 în Europa, se construiesc nave dar se fac și reparații.

 Proprietarii nu au vândut nimic, din contră au dezvoltat, această tradiție va continua.

Cred că se vorbește exagerat că nu mai avem industrie, că s-a distrus tot în România. 

 Cred că după ce am vizitat uzinele Dacia și Ford și acum SNC pot spune că industria în România se dezvoltă. 

Lucrurile sunt in direcția bună și avem nevoie de o mare implicare. 

Avem nevoie de mai multe fonduri direcționate pe investii. Trebuie să existe și încurajare din partea statului pe investiții, nu doar pe infrastructură. 

Mă bucur că, aici la Constanța, am găsit forță de muncă calificată. Îl felicit pe domnul Bosînceanu pentru elevii din învățământul dual pe care i-am adus în șantier.


UPDATE 4 


Începe sesiunea de întrebări pentru Marcel Ciolacu. 

Prima legat de procesul Roșia Montana, Ciolacu spune că România este pregătită în ambele variante și dacă pierde și dacă câștigă. 

Comasare, urmează ca luni să avem alte discuții. Ne dorim un calendar pentru toate alegerile. 

PSD va avea candidat la primărie, cel mai bun, unic! - a mai punctat Ciolacu. 


Ciolacu a spus că comasarea alegerilor nu împiedică organizația PSD Constanța să facă alegeri interne. Dar nu a detaliat. 

Citește și: 

Prim-ministrul Marcel Ciolacu vine la Constanța!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii