Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT+VIDEO Cadrele MAI anunță măsurile pentru desfășurarea festivalului Neversea (FOTO+VIDEO)

ro

04 Jul, 2024 12:29 931 Marime text








UPDATE: În decurs de câteva ore se va da startul celui mai așteptat festival de pe litoralul Mării Negre.

Jandarmii constănțeni vor primi sprijin din partea Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.

Peste 250 de jandarmi vor fi prezenți pe durata festivalului.

Dorim să subliniem importanța conștientizării participanților asupra propriilor acțiuni, susțin cei prezenți.


Ia cuvântul Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.





„Aproximativ 200 de polițiști vor acționa în perioada desfășurării festivalului”, transmite reprezentantul IPJ Constanța.


Aceasta spune că recomandă participanților la trafic evitarea zonei aferente derulării festivalului și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

De asemenea, Ana - Maria Stoica spune că dispozitivele de intervenție ale ISU Dobrogea au fost alocate în concordanță cu numărul de participanți la festival.

Urmează Andrei Ene de la Garda de Coastă.

Peste 300 de polițiști ai Gărzii de Coastă vor acționa în zona frontierelor, potrivit acestuia.

Daniel Gheorghe de la Antidrog precizează că specialiștii vor oferi servicii de consiliere și măsuri de prevenire asupra consumului de droguri.

Agenția Națională Antidrog a lansat platforma Safe Festival în acest sens.

Totodată, Roxana Banciu de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane spune că traficul de persoane este o acțiune deosebit de gravă.

Agenții instituției vor acționa în sensul combaterii traficului de persoane.

 
  • Cadrele M.A.I. din județul Constanța susțin declarații de presă privind măsurile luate pentru desfășurarea festivalului Neversea.
 
Astăzi, 4 iulie 2024, reprezentanții structurilor M.A.I. din județul Constanța susțin declarații de presă cu privire la măsurile luate cu ocazia desfășurării festivalului Neversea.
 
A șasea ediție a festivalului
 
Ediția a VI-a a Neversea, cel mai mare festival organizat pe o plajă din Europa, se desfășoară în perioada 4 – 7 iulie 2024, pe plaja Neversea Beach.
 
La festival sunt așteptați zeci de mii de fani din țară și din străinătate, dar și peste 100 de artiști de top la nivel național și internațional, care vor crea cea mai caliente ediție de până acum: Maluma, Nick Carter, G-Eazy, Bebe Rexha, Tinie Tempah, DJ Snake, Dimitri Vegas, Steve Aoki, Mahmut Orhan, Salvatore Ganacci, Tujamo și mulți alții.
 
Organizatorii au pregătit fluxul de acces în festival și recomandă parcurgerea informațiilor de mai jos pentru o experiență cât mai plăcută în ceea ce privește intrarea în festival și efectuarea check-in-ului și a procesului de top up.
 
Sistem de plată, check-in și acces la festivalul Neversea 2024
        
Toți cei care și-au achiziționat abonamente de festival sunt rugați de către organizatori să se înregistreze prin procesul de check-in. Check-in-ul se poate realiza atât online, cât și offline (la locație), însă cel din urmă va presupune o taxă de 25 euro/ bilet.
        
Organizatorii atrag atenția că doar fanii înregistrați în formularul de Check-in (online sau la locație) pot să primească brățara de festival, în baza unui abonament sau a unui bilet de o zi, cu un cod de bare valid și a cărții de identitate.

Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă biletul de acces și actul de identitate, și documentul de acord parental. Acesta poate fi descărcat de pe https://neversea.com/info/10201898-beae-4a30-88e4-9a477d31b337, și trebuie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să dețină un bilet valid și să vină însoțiți de un părinte, atât la procesul de preluare al brățării, cât și la accesul în festival.
        
Pre-redemption (schimbarea biletului în brățară înainte de festival) și Pre Top-up (după primirea brățării, posibilitatea de adăugat bani la punctele de top-up de la locație) se pot realiza începând de miercuri, 3 iulie, în intervalul orar 16:00 - 22:00, la punctele de Check-in din festival. Pentru un flux mai rapid și evitarea cozilor, organizatorii recomandă realizarea check-in-ului online.
 
Pentru cei peste 18 ani, posesori de abonamente General Access sau VIP și care au Check-in-ul Online realizat, pre-redemption este disponibil și în București, la Agenția Raiffeisen Bank din Mall Promenada și insula Ploom din AFI Cotroceni, în perioada 29 iunie – 2 iulie, în intervalul orar 12:00 – 20:00. În Constanța, clienții își pot ridica brățara de la insula Ploom din City Mall Constanța în perioada 29 iunie – 2 iulie, în intervalul orar 12:00 – 20:00 și de la Sucursala Raiffeisen Bank Constanța, în perioada 1-2 iulie, în intervalul orar 10:00 – 17:00.
 
Bilete de o zi la festival
        
Toți cei care și-au achiziționat bilete doar pentru ziua de joi, își pot ridica brățara de festival atât miercuri, cât și joi. Pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, brățara va putea fi ridicată doar în ziua corespunzătoare biletului (de exemplu: vineri, 5 iulie, pentru biletele de o zi pentru vineri), începând cu ora 16:00.
 
 Accesul în festival
   
 Punctele de Check-in la locație și acces în festival sunt poziționate chiar la intrarea pe plaja Modern, de pe strada Lebedei (după portul Turistic Tomis). Dacă festivalierii aleg ruta dinspre centrul orașului (iar nu pe la Port), trebuie să aibă în vedere faptul că singurele scări deschise publicului vor fi cele de pe strada Mircea cel Bătrân, de lângă Hotel Continental.
 
 
 Festivalul Neversea se deschide la ora 16.00 în fiecare zi
        
Accesul în festival va avea loc în zilele de 4, 5, 6, 7 iulie, începând cu ora 16:00. Ridicarea brățărilor în timpul festivalului se poate face zilnic, până la ora 04:00 am, iar accesul în festival până la ora 05:00 am. Organizatorii recomandă celor prezenți să adopte o vestimentație lejeră, pentru a face cu brio față căldurii, să folosească cremă de protecție solară și să se hidrateze corespunzător în timpul evenimentului. De asemenea, să verifice lista cu obiectele permise pe care le pot lua cu ei în festival, pentru a evita situațiile în care acestea le vor fi aruncate de către agenții de securitate la zona de intrare.
 
 
Printre obiectele interzise se numără următoarele: droguri, alcool, materiale inflamabile, sticle (inclusive sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice (crema de soare este permisă), rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm x 21 cm x 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni. Mai multe detalii despre obiectele cu care nu au voie participanții să intre în festival pot fi regăsite în regulamentul de pe site-ul oficial, neversea.com, la capitolul 8, secțiunea 8.8.
 
 
 
Sistemul de plată de la Neversea este oferit prin sprijinul Raiffeisen Bank, Banca Oficială a Festivalului, și este integrat cu sistemul de acces, care aduce mai multă siguranță și facilitate participanților.
 
Toți cei prezenți vor putea plăti în festival doar prin intermediul brățării de festival, astfel că nu vor avea posibilitatea de plată cash sau card direct la vendori. Alimentarea brățării de festival se face prin procesul de top-up, corelat cu contul fiecăruia de check-in. Top-up-ul se poate realiza atât online (din contul de check-in online - recomandarea organizatorilor) sau la locație, la zonele de CreditPoint din festival, atât cu cash, cât și cu cardul.
 
Opțiunea de refund online este disponibilă doar pentru sumele încărcate online, prin procesul de top up online. Fiecare posesor poate să aleagă ce se întâmplă cu banii rămași pe brățara de festival: să solicite refund sau să îi doneze pentru a susține cauza socială prin intermediul „Spitale Publice din Bani Privați”. Solicitarea de refund/ donate se realizează din contul clientului de Check-in, de unde a făcut și top-up-ul online.
Refund-ul online începe din 8 iulie, ora 9:00 și va fi disponibil până în data de 12 iulie, la ora 23:59.
        
 
Toți cei care au realizat top-up-ul la festival, vor putea solicita refund la locație pe perioada festivalului de la căsuțele CreditPoint din festival și luni, 8 iulie, de la ora 10 la 17, la punctul de ticketing de lângă accesul principal.
 
 
Mai multe informații despre securitate, acces, check-in și top-up pot fi regăsite în regulamentul oficial, pe site-ul neversea.com sau pe paginile de Social Media. Toți cei care au nelămuriri și situații particulare sunt îndemnați să folosească mediile de comunicare precum mesaje private în social media sau adresa de email ask@neversea.com.
 


Citește și
 
LIVE TEXT Cadrele M.A.I. din județul Constanța prezintă bilanțul din minivacanța de Rusalii (Galerie FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii