Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO+TEXT Conferință la USR Constanța. Teme economice, atât din perspectivă naţională, dar şi locală, abordate (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

12 May, 2023 14:07 2044 Marime text
O conferinţă de presă este găzduită astăzi de USR Constanţa. La eveniment vor participa fostul ministru al Justiţiei, deputatul Stelian Ion, alături de invitaţii săi, deputatul Cristina Prună şi fostul ministru al Economiei, deputatul Claudiu Năsui.

Potrivit USR Constanța, în cadrul conferinţei vor fi abordate teme economice, atât din perspectivă naţională, dar şi locală, importanţa eliminării pensiilor speciale, modificările din Codul Urbanismului, precum şi alte subiecte de interes public local.

Subiectele prezentate vor fi urmate de o sesiune de întrebări din partea jurnaliştilor.

„Constanța are un potențial extraordinar în ceea ce privește industria. Din pacate, industria în Constanța este ținută în loc de ministrul energiei, Virgil Popescu. România ar putea fi prima tata care sa demareze proiecte în domeniul energiei eoliene în Marea Neagra. Acest lucru nu se întâmplă deoarece din cauza ministerului nu exista nici viziune și nici legislație pentru a crea cadrul necesar investitorilor“ - a precizat deputatul Cristina Prună. 

„Am depus, anul trecut, un proiect de lege transpartinic pentru a debloca situația. El poate fi amendat, dacă e nevoie, și adoptat rapid, pentru că este vorba de interesul național al României. Din păcate, ministrul Virgil Popescu refuză de luni de zile invitația mea la Comisia de industrii și servicii pentru a dezbate inclusiv acest proiect de lege. Investițiile în producerea de energie eoliană offshore sunt ținute în loc de incapacitatea ministrului Energiei și a Guvernului de a veni cu o viziune în susținerea cadrului legislativ. De ani de zile sunt avansate termene după termene pentru acest lucru, care în final nu sunt respectate”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii.


 Încurajarea investițiilor în energia eoliană offshore este o prioritate la nivelul Uniunii Europene, mai ales ca răspuns la criza energetică prin care trecem și eliminarea gazului rusesc. Există inclusiv fonduri europene care pot fi alocate pentru astfel de proiecte prin Fondul de Modernizare. Lideri din nouă țări europene au anunțat recent creșterea de zece ori a capacității de producție eoliană din Marea Nordului, de la 30 de GW la 300 GW, care ar putea alimenta 300 de milioane de locuințe.

„România are și ea un potențial eolian offshore important. Avem condițiile naturale necesare, dar suntem ținuți în loc de absența legislației specifice și a planului de amenajare a spațiului maritim cu care trebuie să vină Guvernul. România face, de altfel, obiectul unei proceduri de infringement la nivel european pentru lipsa planului de amenajare a spațiului maritim, care ar trebui să stabilească, printre altele, perimetrele unde pot fi dezvoltate astfel de capacități. Am mai văzut filmul acesta în 2018, atunci când PSD a blocat exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră prin legislația proastă adoptată, iar mai apoi, Virgil Popescu a întârziat nepermis de mult modificarea cadrului legislativ până la mijlocul anului 2022. La final, aceste întârzieri ne-au costat pe noi toți în facturile de energie și gaze”, adaugă Cristina Prună.

„Chiar azi au ieșit cifrele inflației pe ultimul an și vedem o încetinire, din păcate preturile nu scad. Vedem că alimentele sunt cele mai scumpe în continuare. Soluția nu era sa tipărească bani asa cum au făcut în timpul pandemiei. Ci sa lase banii sa circule în economie. Noi am propus reducerea taxării muncii, prin scutirea de taxe a salariului minim și deduceri de cheltuieli.  România are peste 1200 de companii de stat, marea lor majoritate pe pierderi, apoi printr-un proces elaborat li se șterg aceste datorii, din banii contribuabililor, evident“ - precizează fostul ministru al Economiei, deputatul Claudiu Năsui. 

„Acum vor sa înființeze o Agenție care sa controleze aceste companii, prevalându-se fals de prevederile din PNRR“ - a mai menționat fostul ministru al Economiei, deputatul Claudiu Năsui. 

„Violențele și tărăboiul din Parlamentul României se datorează PSD și PNL. Își bat joc de tot ce înseamnă parlament, țin ședințe pe ascuns și apoi se miră ca populația se revolta. O fac din incompetență dar și din ticăalosie și ii asmut pe cei din AUR și le dau un câmp de lucru și tribuna și ei cresc pana când nu vor mai putea fi controlați ", este de părere Stelian Ion.

„Criticăm actele de violență din Parlament, sunt fapte penale grave în opinia noastra. Al doilea subiect este legat de codul urbanismului, o inițiativa aflata în parlament“ - a mai precizta Stelian Ion.

„Cum Iadul e pavat cu intenții bune, și acest proiect riscă să devină unul nociv, pentru că partidele din Coaliție vin cu amendamente care vor avea repercusiuni grave și asupra Constanței. Știți foarte bine cât ne-am luptat pentru un petec de spațiu verde și în anii trecuți. De pildă, dacă până acum se anula un PUZ, toate actele subsecvente se anulau și ele. Acum ei vor sa protejeze prin amendamente aceste puz-uri prin conservarea autorizațiilor de construire. De asemenea se dorește impunerea unei reguli prin intermediul cărora PUZ-urile nu mai pot fi afectate oricând. Se propune acum un termen dar și ca spatiile verzi deținute de privați sa -și poate schimba categoria. Vom fi foarte atenți, ptr ca vor sa elimine toate aceste protecții“ - a mai spus Stelian Ion.

Stelian Ion mai spune ca a sesizat garda de mediu împotriva operatorului economic care a depozitat resturile provenite din lucrările din oraș la Poarta 1, iar Garda a verificat și a dat amenda 60000 de lei. 

Un alt subiect discutat îl reprezintă lucrările de pe strada Ștefan cel Mare. 

„Primăria trebuie să desemneze un supervizor și să supravegheze. Nu știu ce au făcut. Potrivit contractului trebuiau consemnate puncte de vedere. Am mai tras un semnal de alarmă, am spus că se vor pierde finanțări cu fonduri europene. Lucrul acesta s-a întâmplat în zona Peninsularpă și la Colegiul Mircea. Acest lucru se poate repeta iar lucrarea ar trebui plătită din banii constănțenilor. Aceste lucruri ar trebui să îl facă pe primarul Vergil Chițac să se retragă la Eforie și să beneficieze de pensia specială atât de protejată. Am fost la fața locului și am vorbit cu doi lucrători care erau la fața locului. Supervizorul ar trebui să aibă în grijă și efectivele de la fața locului. O altă problemă ar fi că avem puține informații din partea Primăriei. Nu există un termen clar de finalizare a lucrărilor de pe strada Ștefan cel Mare. Pe site est t recut termenul de 31 decembrie 2023. Pe panou apare data de 30 iunie 2023. A mai fost un panou care a fost scos și prevedea anul 2025. Fostul city manager spunea că lucrările vor fiu gata în octombrie 2022. Domnul Rusu a spus că lucrările vor fi gata până în septembrie 2023. Nu se pun toate datele. Prelungirea trebuie făcută prin act adițional, dar acest act nu există pe site. O primărie incompetentă care duce orașul la disperare. I-am cerut demisia primarului Vergil Chițac pentru ca va baga orașul în faliment și pentru ca își bate joc de un oraș întreg. Nu îmi imaginez că o va face, dar o voi cere de fiecare dată“ - a precizat Stelian Ion. 


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii