Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări din fondul de carte veche și rară al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” prezentate la expoziția „Carte veche / Carte nouă”

ro

27 Jul, 2022 14:40 1242 Marime text
Expoziția „Carte veche / Carte nouă”. Sursă foto: Universitatea Ovidius Constanța
  • Evenimentul a fost organizat în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărților Vechi, care are loc anual pe data de 27 iulie.

Lucrări din fondul de carte veche și rară al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” prezentate la expoziția „Carte veche / Carte nouă” Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” (BUIP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat marți, 26 iulie 2022, la expoziția „Carte veche / Carte nouă” organizată de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu UOC și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, informează prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, directorul BUIP.

Potrivit sursei citate, evenimentul a fost organizat în contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărților Vechi, care are loc anual pe data de 27 iulie, și s-a desfășurat în spațiul expozițional al Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

„În cadrul expoziției, Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” a prezentat cărți și periodice din fondul de carte veche şi rară al UOC, care cuprinde aproximativ 3.000 de volume în limba română şi diverse limbi străine.

Cea mai veche carte din fondul de patrimoniu al BUIP este Rerum Ungaricarum decades, de Antonius Bonfinius, care a fost prezentată în cadrul expoziției, alături de alte lucrări extrem de valoroase. Existenţa unui fond de patrimoniu care cuprinde exemplare de mare importanţă pentru cultura română este un motiv de mândrie pentru UOC, o legătură cu istoricul cercetărilor, precum şi cu tradiţia, o conectare permanentă cu filonul nostru identitar”, precizează prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae.


Printre cărțile prezentate de Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” în cadrul expoziției se numără: Antonius Bonfinius, Rerum Ungaricarum decades, Frankfurt, 1581, Ovidius, Opera, Amsterdam, 1664, Varlaam, Carte românească de învățătură, Iași, 1643, Noul Testament de la Bălgrad, 1648, un Dicționar francez-român care poartă o însemnare și autograful lui Ion Creangă, din 1862, Dicționarul Academiei Franceze, Paris,1798, Albumul general al României, București, 1901, Albumul ilustrat al României Mari, București, 1929, alături de periodice, precum: Viața Românească (1906), Facla (1911), Boabe de grâu (1930).

În acest context, directorul BUIP a subliniat importanța procesului de digitalizare derulat în cadrul bibliotecii, care include și fondul de carte veche și rară, ce cuprinde, în prezent, 120 de volume accesibile integral pe site-ul bibliotecii, la adresa https://biblioteca.univovidius.ro/carte-veche-rara.php. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii