Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:17 13 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea Iată ce consumatori din județul Constanța vor rămâne fără curent electric vineri, 13 septembrie 2024

ro

12 Sep, 2024 22:00 190 Marime text
Întreruperi energie Constanța. Foto: Pixabay
 
  • Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.ad
 
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare, transmite un comunicat din partea Rețele Electrice Dobrogea.

 „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, precizează sursa citată. 


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Vineri, 13 Septembrie 2024
  • Municipiul Constanța, zona Peninsula, cu Restaurant *THE VIEW* (fost Vraja Marii) și Cafenea *TES CAFFE GELATO PORT* - b-dul Regina Elisabeta nr. 2A, Cladirea "BLUE BIKE GATE ONE SRL", Banca Transilvania si Agentia *Blue Bike Building*- b-dul Regina Elisabeta nr. 2b ( Parcare Auto - Poarta 1), Sediul *Monsson Trading SRL- str. Nicolae Titulescu nr 14, *CASA CU LEI* - str Dianei nr. 1, Centrul de Excelenta in turism *TOMIS*- str. Nicolae Titulescu nr 32, Hotel INTIM - str Nicolae Titulescu nr. 9, Bazilica "Sfântul Anton de Padova"- str. Nicolae Titulescu nr. 11, Fundația "Crucea Alb-Galbenă"- str. Arhiepiscopiei nr. 12, Muzeul de Sculptură "Ion Jalea”- str. Arhiepiscopiei nr. 26, Arhiepiscopia Tomisului si Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" - str. Arhiepiscopiei nr 25, Postul Radiofonic *Radio Dobrogea*- str Arhiepiscopiei nr. 23, Bloc T 36A, T 36b - str Nicolae Titulescu nr. 36, si strazile: Ovidiu, Nicolae Titulescu, Arhiepiscopiei, Dr. Ion Cantacuzino, Dianei – întrerupere totalã.08:00 - 16:00
  • Municipiul Constanța, zona Centru, cu străzile: strada Smârdan; strada Mihai Eminescu (intre nr. 1-25); Serviciul de Stare Civila ( Casa Căsătoriilor) - strada Mihai Eminescu nr. 20; Inspectoratul Şcolar Judeƫean Constanta, strada Mihai Eminescu nr. 11; Universitatea Maritima Constanța UMC - strada Mircea cel Batran nr. 104; Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta si Serviciul Teritorial DIICOT - strada Smârdan nr. 10C; Biblioteca Judeteană Ioan N. Roman - strada Mircea cel Batran nr. 104 A; Centrul Cultural Județean *Teodor Burada*- strada Mircea cel Batran nr. 106, Hotel DALI (Daliana Turism srl) - strada Smârdan nr. 6A; Birou Notarial BNP Borună Chirata - strada Smardan nr. 6; Bloc de locuințe - strada Smardan nr. 8; Bloc de locuinte *Blue by Dali*- strada Smardan nr. 5A; Gradinița *Nordic Kids* - strada Smardan nr. 16, Trezoreria Municipiului Constanța - strada Smardan nr. 13, Centrul Militar Zonal Constanta - strada Mircea cel Batran nr. 106; strada Mircea cel Batran (intre nr. 94-108) - (tronsonul delimitat de străzile Smârdan si Decebal); Restaurant *Zorile Marii* - strada Stefan cel Mare nr. 2; Restaurant *Asado Steakhouse*- strada Smardan nr. 12, respectiv Clinica Medicală Phoenix, strada Mircea cel Batran nr. 102 – întrerupere totalã.08:00 - 16:00
  • Municipiul Constanța, zona CFR Palas, cu Service Auto *Adam's Garage* (Dinu Expedition SRL) - strada Septimius Severus nr. 11; Hala Depozit Flori *Dovaltino* (PF Radulescu Dorica) - strada Septimius Severus nr. 13 – întrerupere totală.08:30 - 16:30



Citește și:
Rețele Electrice Dobrogea: Atenție! Întreruperi de curent în Constanța, în perioada 11 - 13 septembrie 2024


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii