Lucrările de reabilitare a lăcaşului sfânt, aproape de final Credincioşii din Izvoru Mare au prăznuit hramul bisericii (galerie foto)
Lucrările de reabilitare a lăcaşului sfânt, aproape de final: Credincioşii din Izvoru Mare au prăznuit hramul


Lăcaşul de cult cinstit ieri se află în plin proces de reabilitare. Potrivit celor declarate de primarul Valentin Vrabie, construcţia bisericii a început în anul 1937 şi abia după cel de-al doilea război mondial lucrările au fost finalizate. Aflată pe un vârf de deal, biserica se arată sătenilor şi tuturor celor care trec prin localitate în toată splendoarea sa, fiind, chiar şi în urma reabilitării exterioare, un lăcaş de cult aparte.
Reparaţiile capitale în care a intrat biserica anul trecut erau
programate să se finalizeze până la această sărbătoare, însă planurile
au fost puţin devansate, sperându-se ca până la finele anului să se
finalizeze lucrarea
cu totul. Până acum, s-a lucrat la exterior, a fost înlocuit acoperişul
în totalitate şi a
fost adusă o catapeteasmă nouă, sculptată în lemn. Zidurile lăcaşului de
cult, clădite din piatră,
au fost spălate şi lăcuite şi s-au efectuat totodată lucrări de
consolidare în interior. Potrivit celor
declarate de pictorul care se ocupă de această lucrare, Ion Stoica,
lucrarea va fi gata într-o lună. Au mai rămas de realizat lucrările la
partea de jos a pereţilor bisericii, lucrări care nu sunt foarte
complicate şi care nu necesită foarte mult timp. Ulterior vor fi aduse
stranele şi încheiate
lucrările la catapeteasma bisericii.
După slujba oficiată de trei preoţi, doi din comună şi unul de la Tortoman, credincioşii prezenţi în biserică s-au putut închina la moaştele aduse la biserica din Tortoman.
Într-o aşa zi de sărbătoare, nu a lipsit nici masa care se organizează la fiecare hram în comuna Peştera. Peste 150 de persoane din comună, tineri, copii şi bătrâni, au luat parte la masa organizată cu acest prilej, toţi fiind serviţi cu bucate alese. Primarul comunei, prezent şi el şi la slujbă şi la masa oferită de administraţia locală, s-a declarat bucuros că sătenii au răspuns apelului şi au venit la sărbătorirea hramului, mulţumindu-le tuturor că sunt împreună în această zi de mare sărbătoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp