Lucrările de reparații la Cazinoul din Constanța continuă în ritm alert. „În câteva zile acoperișul va fi refăcut complet”
Lucrările de reparații la Cazinoul din Constanța continuă în ritm alert. „În câteva zile acoperișul vaPrezent zilnic pe șantierul de la Cazino, arhitectul Radu Cornescu, desemnat de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău să reprezinte din partea municipalității comisia care colaborează cu proiectanții si constructorii pe toată perioada lucrărilor de restaurare, ne-a explicat care sunt pașii urmați în execuția lucrărilor.
Arh. Radu Cornescu: “La acoperiș se lucrează intens, tot lemnul deteriorat a fost înlocuit. Este sfârșitul verii și în curând vor începe ploile iar Cazinoul trebuie conservat, așa că acum, concomitent cu lucrările care au loc la interior, la subsol și parter, s-a luat hotărârea să se intervină rapid la acoperiș. Acesta a fost consolidat, au fost înlocuite integral toate elementele din lemn: grinzi, căpriori, popi, astereală iar fermele metalice care au fost făcute pe timpul lui Daniel Renard, unele au fost înlocuite și altele doar consolidate sau sablate și vopsite din nou.
Se lucrează la profilele metalice în formă de L și U, care sunt vopsite acum cu o substanță specială în 3 straturi ca să reziste la corodare și la aerul salin. Acestea vor fi folosite la structura metalică a acoperișului pentru consolidare. Elementele metalice construite acum 100 de ani au nevoie de consolidare așa că se aduc elemente de rezistență suplimentare.În câteva zile acoperișul va fi refăcut complet, în afară de învelitoarea de tablă care se va reface în momentul în care vor fi reparate cele 4 turnuri, cu ornamente cu tot. Până atunci, au fost montate niște prelate speciale care să ofere protecție”.
În paralel, experții studiază și elementele decorative de pe acoperiș.
Gabi Puchiu – șef punct de lucru Cazino: “La cele 4 turnuri au fost montate schele exterioare ca să putem identifica problemele. Am început să curățăm profilele interioare. Toate elementele cu probleme vor fi înlocuite în totalitate”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp