Ludovic Orban, la Timişoara „Deși puțină lume știe, eu chiar am fost implicat în evenimentele din Revoluție“ (video)

Premierul Ludovic Orban a menționat vineri, la Timişoara, în cadrul şedinţei festive a revoluţionarilor timişoreni, că tot timpul a păstrat în sufletul său spiritul adevăratei Revoluţii şi că, pentru el, Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat libertate, demnitate, respect faţă de oameni şi şansa oferită fiecăruia de a-şi putea manifesta personalitatea şi de a-şi dezvolta propriile proiecte.

„Dragi timișorene, dragi timișoreni, Excelențele voastre, domnilor ambasadori, stimați colegi - o să fac ca la Zagreb. Evident, consilierii mi-au pregătit un discurs, dar nu pot să citesc discursul. Serios, chiar nu pot. Deşi e frumos, e scris din suflet, dar chiar nu pot să citesc discursul, pentru că voiam să spun câteva lucruri pe care le-am cam ținut în mine, nu le-am spus, 30 de ani. Sunt un om simplu, un om dintr-o familie simplă, cu părinți care au muncit din greu ca să ne crească, care n-a crescut la marginea cartierului Primăverii, care n-a avut niciodată vreo urmă de sprijin, din vreo zonă sau alta. Să știți că mă consider un copil al Revoluției și, deși puțină lume știe, eu chiar am fost implicat în evenimentele din Revoluție.

După terminarea facultății, am fost repartizat la Târgu Secuiesc, ca inginer proiectant la Izolatorul Târgu Secuiesc, unde de altfel am făcut şi o grevă de o săptămână, pe care a stins-o directorul, că îi era frică să raporteze, pentru că ne-au pus pe toți inginerii absolvenți să fim conduși de un maistru, ca să ne umilească și ne-au pus să proiectăm niște lucruri stupide care erau mult sub nivelul nostru de pregătire, tot ca să ne umilească. În 21 decembrie, eu luam delegațiile ca să stau mai mult la Brașov, sunt brașovean de felul meu, în 21 decembrie am prins o delegație, m-a trimis directorul se duc brazii la CIED - Centrala Industriei Electrotehnice.

Parcă am avut așa un instinct, că mă supărau tare, când mă duceam mai des pe la centrală și mă deranja aroganța aşa și stilul ăsta al lor superior cu care ne priveau din centrală și le-am spus: "cred că ăsta e ultima în care vă duc brazii

Pentru că eu ascultam Europa Liberă şi știam că a început revoluția în Timișoara și știam că revoluția, chiar dacă nu învinsese definitiv, a învins pe data de 20 în Timișoara. Eram cu trei colegi, pe care am încercat să-i conving, pentru că fusese anunțat mitingul şi vedeam coloanele de manifestanți cum se îndreaptă spre Piața Palatului și am încercat să îi conving 'hai să încercăm şi noi să intrăm acolo poate se naște ceva'. Am simțit, orice om care are cât de cât un instinct social simte momentele de tensiune, de încărcătură din societate. Unul n-a vrut să vină cu noi, dar m-am dus cu un alt prieten şi chiar am fost în Piaţa Palatului în data de 21 decembrie, la miting. Nu mi-a fost ușor să mă infiltrez, pentru că erau coloane care mergeau şi de două ori am fost alungați din coloanele care mărșăluiau de cei care supravegheau, de secretarii de partid, de polițiști, până la urmă am reuşit la a treia infiltrare, ca să zic aşa, am reușit să intrăm într-un grup şi chiar am trăit şi am văzut mulțimea în trei faze are au fost extreme. Prima fază era faza de umilință la care erau supuși. În Piaţa Palatului nu se stătea în mase compacte.

Grupurile aduse de la fabrici erau puse pe 6-7 rânduri, cu un gol între ele și era un milițian prin stație care probabil primea sloganul și vreo doi șefi de partide PCR, care dirija, am fost pus din rândul șapte în rândul unu, pentru că eu nu strigam, am fost cu… ce faci n-ai mâncat dimineața? Nu ești cu preşedintele, cu prim-secretarul?

A doua fază a fost după exploziile care s-au auzit înspre Athenee Palace, o mulțime cuprinsă de spaimă, în care se răspândeau zvonurile despre faptul că se trage, că se arunca cu grenade, o mulțime înspăimântată literalmente.

Am afluit dinspre piaţă înspre Magheru, pe Onești, se numea strada şi la un moment dat, m-am împiedicat. Eram cu un diplomat, cu o geantă diplomat, m-am împiedicat de diplomat și, în câteva secunde, literalmente eram aproape gata să mă sufoc, pentru că s-au prăvălit pe mine, în mulțimea aia disperată care căuta să iasă din piaţă, în special înspăimântată de riscul..., după care am văzut faza eliberării. S-a strigat, o dată, un singur om a strigat 'Jos cu Ceaușescu!', aşa s-a strigat. După care, și eu am fost în a doua repriză, cred că au strigat 100 'Jos cu Ceaușescu!', după care mii au început să strige 'Jos cu Ceaușescu!'. Am participat la primele confruntări, pentru că, după ce am început să strigăm și ne-am adunat probabil pe mai multe... înspre Piața Romană, înspre Piața Universității, înspre mai multe zone, piața a fost ocupată, toate intrările în piață au fost ocupate de trupe din armată care au primit muniție de război și care, în mod ostentativ, şi-au pus încărcătoarele cu muniție de război.

Iar pe Magheru, pe lățimea Magherului, erau trupele astea speciale care, ulterior, s-a şi dovedit că au fost drogate efectiv, ăia nu erau oameni, nu puteai să stai să vorbești cu ei și erau de 1,90 m, doi metri, și parcă vorbeai cu persoane insensibile cu care au avut loc...

Nu vă povestesc chiar tot prin ce am trecut... De ce am avut așa, pornirea asta extraordinară? Pentru că eu sunt brașovean. Ştiţi foarte bine că în 1987 au avut loc manifestațiile care au plecat de la revendicări muncitorești din "Steagul Roșu" Brașov şi am avut aşa, întotdeauna, parcă am trăit cu revolta şi cu supărarea că poate n-am făcut tot ce trebuia în momentul respectiv şi că trebuie să facem mult mai mult. M-am întors acasă seara, şi asta poate m-a şi ferit de pericole, pentru că eram foarte nebun şi foarte curajos... Am fost în prima linie.

Sunt şi de altfel poze care au apărut prin mai multe reviste în care e unul cu un diplomat, îmbrăcat într-un parpalac lung și în care eu m-am recunoscut pe mine, dar nu am spus nimeni lucrul ăsta, că am preferat să-l ţin în mine. De 30 de ani am văzut cum are loc așa, de multe ori, o piesă de teatru pusă în scenă, cu lupi îmbrăcați în oaie. Hai să fim cinstiți, vă povestesc ceva interesant. După revoluție am înscris o organizație neguvernamentală pe baza Legii 21, care a fost reactivată, Club 2000 se numea. Înainte de Piața Universității m-a contactat cineva pe telefonul care era dat, al asociației, să îmi spună că, începând cu data de..., se organizează în Piața Universității o manifestație împotriva FSN.

Am stat și mi-am pus întrebarea: cine să fi avut acces la baza de date, că probabil și alți președinți de organizații, care nu erau cunoscute, că nu făceam mare tapaj mediatic, nimeni nu ne întreba... Cine să fi avut acces la baza de date ca să contactez niște oameni, care mi-a cerut cu câți oameni pot să vin, în ce zile pot să vin, între intervale orare pot să țin, adică o organizare meticuloasă, care nu cred că putea să o facă o asociație de revoluționari din București la vremea respectivă. Am fost toți cei care am avut cât de cât..., am fost aduși în Piața Universității, iar în timp ce noi ne bucuram unii de alții, cântam, simțeam libertatea, pe televiziunea publică milioanele de români de la țară şi din orașe și din locuri care nu simțeau ca noi ne vedeau în postura de dușmani de clasă, de oameni care vor efectiv să atenteze la bucățica lor de pâine și la bunul lor și la proprietatea lor. Cât de naivi am fost!

Un an, doi, cinci, șapte, chiar și în '96 să nu credeți că nu am fost aşa mirat să mă trezesc că, după ce câștigă Convenția Democratică, ajunge premier un om care a fost președinte de sindicat și care a primit patrimoniul UGSR alături de sindicat prin semnătură de la Iliescu. Hai să fim serioşi! Hai să fim serioşi! O să vă povestesc multe pe linia asta. Tot timpul am păstrat în sufletul meu ceea ce cred că a existat și în sufletul vostru, spiritul adevăratei revoluții. Pentru mine revoluția nu a însemnat o schimbare de program la televizor și o schimbare de meniu, pentru mine revoluția a însemnat mult mai mult, a însemnat libertate, demnitate, respectul față de oameni, șansa fiecăruia dintre noi de a putea să ne manifestăm personalitatea, de a fi apreciați de ceilalți atunci când avem performanță, de a putea să punem pe picioare propriile proiecte, propriile afaceri, mult mai mult a însemnat revoluția. Şi să știți că am păstrat în toată această perioadă spiritul ăsta, n-a murit.

La un moment dat m-am şi gândit: domnule, e aproape o minune că am putut să ajung prim-ministru, când m-am uitat la pleiada de premieri care au fost până acum. Au mai fost şi accidente, recunosc. Dar să ştiţi că n-a fost ușor, să ştiţi că n-a fost ușor deloc. Dragii mei, sunt 30 de ani de la revoluție, 30 de ani. Cum au trecut anii ăștia, unde ar fi fost România dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi devenit lege în 1990? Din păcate, în timp ce noi 22, 23, 24, voi aici în Timișoara ați ocupat clădirea Operei, alții din București erau preocupați de clădirea CC al PCR și atunci când a ajuns acolo cine nu trebuia, atunci au apărut gloanțele, atunci au apărut teroriștii. Vă mai zic, aşa, o chestiune: domnule, mie nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă duc la Televiziune. De unde le-o fi trecut prin cap ălora să se ducă la Televiziunea publică în 22-23 decembrie, 24 decembrie, să ne povestească ei cum se trage peste tot, cum e o contrarevoluție care se pregătește.

Doamne... Dumnezeu îi ştie și îi va pedepsi, fiți liniștiți! Ştiţi cum e, din păcate, în revoluții primii care mor sunt cei mai curajoși şi lipsesc deznodământul Revoluției de prezența lor. Să ne gândim, fiecare dintre cei care a avut curajul să se ducă în prima linie, să primească el glonțul, ce şi-ar fi dorit de la viață? Cum ar fi acționat?

Ce şi-ar fi dorit, poate, de la noi, să facem? Şi să acționăm așa cum credem noi că ar fi făcut fiecare dintre ei. Să știți că chiar nu fac parte dintre aceia care își imaginează că puterea politică e sursă de privilegii, sursă de huzur, sursă de fală și sursă de putere pe care să o folosești împotriva semenilor tăi. Puterea este cu totul și cu totul altceva. Înseamnă responsabilitate, înseamnă o povară pe care, dacă ești sensibil, dacă ai bun simți, dacă ai șapte ani de acasă, îți dai seama că trebuie să porți o povară. În fiecare zi în care - am ajuns în poziția asta, și cred că și Dumnezeu, poate, mi-a dat o mână de ajutor, ca și oamenii buni din ultimii 30 de ani - să știți că în fiecare zi încerc să fac tot ce pot să fac cu adevărat, să îmi pun toată inteligența, toată energia, sănătatea și până la limita puterii fizice să încerc să fac lucruri care nu au fost făcute și care, poate, la timpul potrivit, dacă ar fi fost făcute, ar fi generat mult mai multe lucruri pentru oameni.

Din păcate, mult timp la putere au ajuns ”ăia” care aveau bani să le dea celor care sunt în stare să înjure pe oricine pentru o plată, pentru 30 de arginți, au ajuns la putere cei care au adunat bani și i-au păcălit pe naivii din multe zone, aflați în situații de vulnerabilitate, le-au cumpărat votul sau le-au obținut votul profitând de frica şi de naivitatea lor. Au ajuns la putere oameni care mint cu nerușinare, cărora nu le clipește nici măcar... nu le tremură ochiul și nu au nici /…/ cel mai mic sentiment de rușine, când mint. Au ajuns la putere oameni care nu au frica lui Dumnezeu.

Cred că e timpul să nu mai ajungă astfel de oameni la putere. Şi închei prin a vă spune că, mult timp... știu că și, aici, la Timișoara, și la București, oamenii care într-adevăr şi-au dorit mai bine, ne-am tot certat aşa între noi pe diferite mize care n-au avut nicio consistență, în timp ce alții şi-au făcut treaba şi mai aveau puţin şi duceau România în gard. Ajungeam să ne întoarcem ca pe vremea împăratului Caligula, care şi-a făcut calul, senator. Erau unii care îşi imaginau că pot să pună pe oricine în Parlamentul României sau pot să pună premier pe oricine. Vremea asta a trecut. E vremea omeniei, solidarității între noi, românii, vremea în care să ducem țara asta pe locul pe care îl merită.

România chiar este o ţară bogată, o țară frumoasă, o țară cu oameni inteligenți, cu oameni ospitalieri, cu oameni care au capacitatea de a crea, care au  inventivitate, care se pot cu adevărat transforma în oameni care să facă față competiției cu orice altă națiune. Uitați-vă la toți românii care au plecat din țară, prima oară din cauza mineriadelor, ulterior, de fiecare dată când a câștigat fostul partid comunist, indiferent de avatarul pe care l-a avut, au mai plecat din țară.

Oamenii ăștia au ajuns în poziții, în competiție directă, nu în ţara lor, în alte țări au ajuns să facă performanță, să fie respectați, apreciați, prețuiți. Haideți noi, în ansamblul nostru, ca ţară să arătăm că suntem capabili să fim parte printre națiunile mărețe ale lumii ăsteia, să ne ocupăm locul pe care-l merităm și, așa cum atunci când Woodrow Wilson a statuat principiul naționalităților și a permis realizarea României Mari și, astăzi, când avem un președinte al Statelor Unite care, după 30 de ani de la Revoluție, face acest gest de recunoaștere a importanței colosale a Revoluției voastre, să arătăm că noi, ca țară, avem cu adevărat puterea de a câștiga respectul, aprecierea celorlalte națiuni și, exact cum a spus un antevorbitor al meu, atunci când noi, românii, mergem prin alte țări și ne prezentăm, ”suntem din România”, oamenii să zâmbească și să gândească numai de bine de noi. Doamne ajută, a menționat Ludovic Orban.“  

Sursa foto-video:gov.ro