Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Atenționare de călătorie pentru Belgia! Iată ce trebuie să știe românii care merg acolo

ro

03 Jun, 2024 20:08 830 Marime text
foto: Pixabay
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că potrivit unui raport al poliției rutiere federale, marți, 4 iunie 2024, va avea loc un protest al fermierilor europeni, care va provoca perturbări considerabile pe rețeaua rutieră din Regiunea Capitalei Bruxelles.

Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de MAE, demonstrația fermierilor europeni se va desfășura pe platoul Heysel din Laeken, între Teatrul American și Atomium și este prevăzută să înceapă în jurul orei 7:00, continuând pe parcursul întregii zile de marți.

Organizatorii se așteaptă la participarea a 27.000 de protestatari și 3.000 de tractoare. În cadrul protestului, un grup de 27 de tractoare se va deplasa, sub escorta poliției, de la Heysel la Place du Luxembourg, după care se vor întoarce la Heysel.

Autoritățile federale anunță că stațiile de tren și metrou vor rămâne accesibile. De asemenea, instituțiile belgiene vor funcționa în condiții normale, dar pot fi decise închideri ale acestora în funcție de evoluția situației.


Cetățenii sunt sfătuiți să utilizeze transportul în comun, folosind metroul și trenul sau alte mijloace de transport și să urmărească informațiile privind traficul rutier, consultând pagina de internet a poliției rutiere federale belgiene: https://www.inforoutes.be/.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:  +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, a mai punctat sursa citată. 

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, pot apela telefonul de permanență al Ambasadei României în Belgia: +32 (0)4 974 28 663.



Citește și:


Atenționare de călătorie în Italia. Controale aleatorii la frontierele terestre, maritime și aeriene
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii