Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:54 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Atenționare de călătorie pentru Franța

ro

30 Sep, 2024 10:40 510 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe (MAE)

 
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatele reunite ale lucrătorilor din Franța au lansat apeluri la mobilizări în vederea unei greve la nivel național începând de luni, 30 septembrie 2024, ora 19:00, până miercuri, 2 octombrie 2024, ora 08:00, pentru abrogarea reformei pensiilor și creșterea salariilor.

Detalii privind circulația trenurilor naționale (TGV, Ouigo) și locale (TER, Intercités, Transilien) vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore înainte, pe paginile de internet https://www.sncf-connect.com/aide/informations-situation-perturbee și https://www.sncf-connect.com/train/greve.
Transportul public urban ar putea fi, de asemenea, perturbat, a transmis MAE.

Autoritățile franceze recomandă cetățenilor să consulte paginile de internet ale rețelei locale de transport pentru prognoze ale traficului și regiei autonome de transporturi pariziene - RATP: https://www.ratp.fr/.

Informații privind circulația unor linii de autobuze, tramvaie, metrouri, precum și pentru RER, vor fi disponibile cu 24 până la 48 de ore în avans.

USACgt și sindicatul Direcției Generale a Aviației Civile (DGAC) au lansat un apel la mobilizare, ceea ce ar putea duce la perturbări ale traficului aerian. În cazul unui impact asupra traficului, DGAC ar putea solicita companiilor aeriene reducerea traficului, comunicarea urmând să se facă cu 24 de ore până la 48 de ore înainte de grevă. Pasagerii vor fi anunțați de eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor prin SMS. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe paginile de internet https://www.parisaeroport.fr/ și https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols/compagnies-aeriennes.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:


* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro și www.mae.ro.

Citește și:
Luminița Odobescu, în a doua zi a participării la săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale a ONU
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii