Magazine închise de Protecția Consumatorilor. Mai mulți comercianți au împiedicat controlul comisarilor (GALERIE FOTO)
Magazine închise de Protecția Consumatorilor. Mai mulți comercianți au împiedicat controlul comisarilor (GALERIE
05 Apr, 2023 08:41
ZIUA de Constanta
1282
Marime text
Pe data de 04.04.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, Sălaj si Bistrița Năsăud, sub coordonarea președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a desfășurat o acțiune de control la 34 de operatori economici din incinta Pieții Mărăști:
Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor - în care sunt implicați tinerii noștri colegi - și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu., transmite ANPC.
În urma acțiunii, comisarii CRPC RNV Cluj au identificat mai multe deficiențe, pentru care au aplicat, până în acest moment, verificările fiind în plină desfășurare, următoarele sancțiuni:
-propunerea închiderii unităților, pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, pentru magazinul chinezesc și un operator economic care comercializa textile contrafăcute, constatându-se abateri repetate, în cazul acestora
-în cazul a 5 operatori economici care au închis magazinele, pentru împiedicarea controlului, s-a dispus sigilarea acestora
-oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 18 operatori economici.
Neregulile constatate de comisari au fost:
-comercializarea unor produse și preparate cu data limită de consum depășită sau pentru care nu se putea stabili încadrarea în aceasta
-modificarea stării termice a produselor sau neasigurarea temperaturilor de depozitare recomandate de producător
-expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare
-folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor, cu praf în exces, rugină și chedere neigienizate
-utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, unele dintre acestea nemaiputând fi remediate
-depozitarea direct pe paviment a produselor de panificație
-comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum
-existența unor pardoseli insalubre
-comercializarea unor legume și fructe din import, în zona producătorilor locali
-comercializarea unor jucării notificate în sistemul de alertă rapidă al UE, pentru produse nealimentare, Rapex, ca fiind produse periculoase,
-comercializarea unor produse textile contrafăcute
-derularea activității de comerț într-o zonă insalubră, cu scurgeri de apă de pe acoperiș în aria de servire, chiar pe clienții pieței, cu alei alunecoase, gresie lipsă sau denivelări.
Comisarii CRPC RNV Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.
Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului., mai transmite sursa citată.
La finalizarea documentelor de control vom reveni cu noi precizări referitoare la sancțiuile aplicate pentru neregulile constatate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii